De Sărbători, soţul şi copiii au luat-o pe femeie acasă. Dorinţa pe care toţi şi-au şoptit-o în gând, la trecerea dintre ani, a fost ca fiinţa pe care o iubesc cel mai mult pe lumea asta să se facă bine. Se simţea împlinită. Dragostea şi grija soţului ei, chipurile vesele ale celor doi copii erau suficiente pentru ea. Îi dădeau putere de muncă, putere să spere şi să zâmbească, chiar şi atunci când momentele grele îi dădeau târcoale. Viaţa nu i-a fost mereu uşoară. L-a cunoscut pe Vasile Rădoi, cel care avea să-i fie soţ, şi de atunci şi-a spus că viaţa ei nu are să intre decât pe un făgaş bun. A plecat din comuna Balaci, judeţul Teleorman, şi a ajuns în Bucureşti, cu dorinţa de a le oferi celor doi copii ai lor, Nicuşor-Ovidiu, de 11 ani, şi Ana-Maria, de 9 ani, şansa de a învăţa şi de a preţui calitatea unei vieţi trăite în bunăstare şi în armonie.
Dumnezeu însă a hotărât să le încerce credinţa şi dragostea. Cu numai o lună înainte de Crăciun, Drina Rădoi a simţit cum durerile de cap nu o slăbesc, cum ameţelile o fac să se simtă slăbită şi fără vlagă. Ba mai mult, mâna stângă începuse să-i amorţească, un pic şi piciorul, ca în cele din urmă să observe că nu mai vede bine cu ochiul drept. A continuat aşa săptămâni bune. Mergea la lucru fără să pregete, o săptămână dimineaţa, una noaptea. „Pe 25 noiembrie, cum a ajuns la lucru, cum a căzut cu capul pe birou. De 15 ani lucrează ca operator la Plevnei SA, dar niciodată nu i s-a întâmplat aşa ceva.
Colegii au dus-o de urgenţă la Spitalul Militar. Toţi am crezut la început că de vină este oboseala acumulată. Medicii însă, după ce i-au făcut un set de analize, RMN-ul, ne-au dat verdictul care ne chinuie de atunci: cavernom de trunchi cerebral”, povesteşte soţul femeii, Vasile Rădoi. Cavarnimul, altfel spus un ghem de vase de sânge aflate între creierul mare şi creierul mic, oricând poate dete
