Rând pe rând actori celebri, îndrăgiţi de public, personalităţi marcante ale Constanţei şi nu numai, dar şi oameni cu reputaţie mai puţin măgulitoare au părăsit scena vieţii în cursul anului care tocmai s-a încheiat. ZIUA de Constanţa vă prezintă o retrospectivă a decesurilor care au însemnat 2010 drept „anul morţii“. Adrian Păunescu, Mădălina Manole şi Jean Constantin sunt doar câţiva dintre cei care au păşit în lumea celor veşnice.
Diagnosticat în Ajunul Crăciunului cu virusul AH1N1, la spitalul „Matei Balş“, starea de sănătate a actorului Toni Tecuceanu s-a agravat, acesta murind pe 5 ianuarie 2010. Toni a făcut pneumonie, suferind complicaţii severe la plămâni care, în cele din urmă, i-au fost fatale. Înainte de a face actorie, Toni a participat la misiuni de menţinere a păcii sub comanda ONU. Toni Tecuceanu a jucat în mai multe spectacole de teatru, în filme şi producţii de televiziune. A făcut parte din echipa Cârcotaşilor timp de peste trei ani, unde îi interpreta, de obicei, pe Adrian Năstase şi Gigi Becali. Pe 14 ianuarie, chitaristul Bela Kamocsa, unul dintre fondatorii trupei Phoenix, s-a stins din viaţă, la vârsta de 66 de ani, după o lungă luptă cu cancerul. Puţin mai târziu, pe 23 ianuarie, peste o sută de persoane şi-au luat rămas bun de la regretatul Vasile Cojocaru, actor, poet, profesor. Actorul Vasile Cojocaru s-a stins din viaţă în incinta Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanţa, unde urma să aibă lecţii de actorie cu studenţii. În dimineaţa zilei de 1 martie, celebrul Usein Sali, zis Ussi, membru marcant al lumii underground constănţene, a murit la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, în urma unor complicaţii.
La moartea unui primar
Câteva zile mai târziu, pe 16 martie, un alt deces avea să uimească lumea: Emilian Burcea, primarul din Adamclisi, s-a stinsi din viaţă în urma unui accident vascula