Deşi ajunsă la ediţia a doua (prima datând din 2002), Unde sunt manierele de altă- dată rămâne, astăzi, o carte neobişnuită. Contrar titlului, ea nu e un îndreptar, ci o antologie de îndreptare comportamentale. Al cărei obiectiv se arată a fi educarea bunei-cuviinţe prin intermediul bunului gust. De aceea, poate, culegerea n-are nimic din didacticismul păgubos al genului. Norma nu se impune, ci se lasă dedusă din sugestii.

Răspunsul la întrebarea din titlu e de fapt foarte simplu: manierele de altădată sunt de găsit exact aici, în felul cum a fost concepută o carte ca aceasta. Antoaneta Tănăsescu are, faţă de actul lecturii, un respect activ care rivalizează cu eticheta de la marile curţi nobiliare. I-am fost student şi ştiu ce spun. Momentul cel mai aşteptat al fiecărui curs era acela în care discuţia începea să plutească în jurul câte unei cărţi. Puteai fi sigur, atunci, că în curând, aproape natural, va apărea în preajmă o altă carte. Şi-apoi o alta. Şi un singur vers dintr-o alta, de versuri. Apoi încă o referinţă abia sesizabilă.

Că literatura e un sistem, o ştie oricine. Dar ce anume leagă, în mod inefabil, particulele acestui sistem, ei bine, asta e o treabă mai grea. Uitaţi-vă numai la bibliografiile de la finalul cărţilor de critică sau de teorie literară. Liste întinse, uscate, volume aruncate alfabetic unul în spinarea altuia.

Cred că adevăraţii cititori au, faţă de simplii funcţionari ai fişelor de lectură, un plus de umanitate. Cărţile care le trec prin mână se leagă parcă altfel, se presimt, se surprind, se aşteaptă, uneori ani de zile. Nu m-aş fi gândit la toate acestea dacă n-aş fi întâlnit, într-unul din paragrafele Argumentului cu care Antoaneta Tănăsescu îşi începe excursul prin manierele de altădată, mărturisirea aceasta:

„S-a întâmplat ca prima cărticică găsită să fie şi una din cele mai vechi,