Majoritatea giurgiuvenilor aleg tratamentele din plante, în detrimentul medicamentelor alopate. Cele mai căutate leacuri naturiste sunt cele recomandate în special pentru impotenţă şi sterilitate.
Faptul că nu trebuie să mai piardă timpul la cozi interminabile şi că nu au nevoie de o prescripţie medicală, i-a determinat pe cei mai mulţi dintre giurgiuveni să se trateze cu medicamente naturiste. Potrivit farmaciştilor de la Plafarele din oraş, peste 70 de bărbaţi vin lunar pentru a-şi procura diverse produse naturiste.
Cei mai mulţi solicită tonice şi stimulente pentru îmbunătăţirea virilităţii, dar şi afrodisiace, cum ar fi Tribulus Terestris, Brânca ursului, Ginseng Siberian sau Natural Potent. Şi doamnele calcă de multe ori pragul acestor magazine. Clientele fidele sunt cele care au probleme de sterilitate şi alte disfuncţii sexuale. Ginsengul este cel mai bine vândut produs naturist, deoarece poate fi folosit de ambele sexe având efect vitaminizant, tonic şi regenerator.
,,Pentru doamne avem produse eficiente în caz de astenie sexuală şi infertilitate cum ar capsulele de mărar deosebit de eficiente în reducerea pilozităţii excesive “, a declarat Mariana Paţachia, farmacist.
Preţurile tratamentelor naturiste variază în funcţie de cantitate, concentraţie, dar şi de tipul produsului: tinctură, capsule, ceaiuri, uleiuri esenţiale, creme sau loţiuni. Astfel, cele mai căutate produse pentru potenţă au preţul cuprins între 7 şi 40 de lei, iar cei cu dare de mână pot alege şi medicamente mai scumpe, al căror preţ ajunge până la100 de lei.
Leacurile băbeşti, luate după ureche
Potrivit specialişilor fitoterapeuţi, natura ne pune la dispoziţie mii de remedii, pentru cea mai mare parte a afecţiunilor de care suferim. Şi asta pentru că există tratamente naturiste care pot vindeca peste 80% dintre boli, dar şi altele care pot