Există indicii privind implicarea Chinei în cazul de spoinaj industrial de la Renault, a afirmat la postul naţional de radio Bernard Carayon, membru al Parlamentului francez şi expert în spionaj industrial.
Există "câteva surse demne de încredere în general" care indică că un cumpărător chinez a încercat să obţină secrete de la trei directori ai Renault, care au fost suspendaţi săptămâna aceasta de producătorul auto francez (deţinut în proporţie de 15% de statul francez).
Carayon susţine că afirmaţia sa se bazează pe 'surse demonstrate, diverse şi demne de încredere', dar a refuzat să dea mai multe amănunte.
Joi, ministrul francez al industriei, Eric Besson, a afirmat că expresia 'război economic' pare uneori deplasată, dar în cazul Renault ea este 'potrivită'.
Afacerea de spionaj industrial care zguduie producătorul auto Renault şi care a dus la suspendarea a trei cadre de conducere 'este serioasă şi face parte din noţiunea de război economic', a apreciat ministrul, care a cerut serviciilor de resort din cadrul ministerului pe care îl conduce să ia măsuri pentru întărirea măsurilor de protejare a secretului de stat.
Refuzând să detalieze faptele privind afacerea de la Renault, invocând prezumţia de nevinovăţie, Eric Besson a declarat că măsura de suspendare a celor trei cadre din grupul acuzat 'a fost luată ca măsură de temporară de prevedere. Se pare că problema se referă la automobilul electric şi nu vreau să spun mai mult', a afirmat oficialul francez.
Pentru moment, compania Renault refuză să dea publicităţii cel mai mic detaliu privind acest incident, motivând că se desfăşoară o anchetă internă, dar un purtător de cuvânt al companiei s-a referit miercuri la 'fapte grave', precizând că nu a fost încă formulată o plângere oficială în justiţie.
Conform unor surse apropiate anchetei