Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tănăsescu: România va primi a şaptea tranşă de la FMI, deşi problema arieratelor “le-a ajuns până-n gât celor de la Fond”

Publicat in Adevarul, vineri 7 ianuarie 2011 ·

România va primi a şaptea tranşă din împrumutul Fondului Monetar Internaţional (FMI), a declarat Mihai Tănăsescu, reprezentant al României la FMI şi fost ministru de Finanţe. Totuşi, el a atras atenţia că discuţiile care încep astăzi în jurul orei 18.00 vor dura aproximativ patru-cinci ore, din cauza faptului că România solicită o nouă derogare de la ţinta privind arieratele, iar acest lucru "le-a ajuns până-n gât celor de la Fond".

Dezbaterile privind a şaptea tranşă încep la ora 18.000 şi se încheie în jurul orei 22.00, a precizat Mihai Tănăsescu, citat de HotNews. . "Cu siguranţă, tranşa a şaptea va fi eliberată, dar vor fi discuţii legate de necesitatea urgentării reformelor în România", a declarat Tănăsescu.

Citeşte şi:

Tănăsescu: relaxarea fiscală trebuie uitată

Totodată, reprezentantul României la FMI a atras atenţia asupra arieratelor, ca problemă serioasă pentru statul român. "Este a şasea oară când România solicită o derogare de la ţinta privind arieratele, iar acest lucru le-a ajuns până-n gât celor de la Fond. E clar că avem o problemă structurală aici", a afirmat Mihai Tănăsescu, potrivit HotNews.

La sfârşitul ultimei evaluări, şeful misiunii FMI pentru România, Jeffrey Franks, a declarat că "pentru cel de-al treilea trimestru, criteriile de performanţă au fost îndeplinite, cu excepţia plafonului privind arieratele bugetului general". "Guvernul trebuie să continue reformele structurale, să-şi rezolve problema arieratelor, să eficientizeze întreprinderile de stat şi piaţa muncii", a declarat Tănăsescu, pentru "Adevărul".

Guvernul şi-a îndeplinit pentru 2010 şi condiţia legată de stocul de arierate. Este însă vorba strict despre datoriile restante ale instituţiilor de la nivel central, la care nu se adaugă datoriile neachitate ale autorităţilor locale. Astfel, nivelul maxim al arieratelor nu trebuia să depăşească, la sfâr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 4 ore
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 5 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum o ora
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 38 minute
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Euro 2024: Ţările de Jos, scor 2-1 cu Polonia

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Ţărilor de Jos a învins duminică, la Hamburg, scor 2-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Cu Lewandowski şi Milik pe bancă, polonezii au reuşit să deschidă scorul în minutul 16 al p

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 4 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Violențe la Euro 2024. Poliția din Germania a evitat un măcel. Zeci de italieni înarmaţi, arestaţi înainte de a-i ataca pe fanii albanezi la Dortmund

Adevarul acum 33 minute
Aproximativ cincizeci de suporteri italieni au fost arestaţi, sâmbătă, 15 iunie 2024 înaintea meciului selecţionatei ţării lor împotriva Albaniei (2-1), de la EURO 2024, disputat la Dortmund.

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum o ora
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Declarația pentru pacea în Ucraina, semnată de 80 din 93 de ţări la summitul din Elveţia. Ce națiuni au refuzat

Adevarul acum o ora
Declaraţia finală de la summitul din Elveţia privind pacea în Ucraina a fost aprobată doar de 80 din cele 93 de state participante, potrivit unei liste publicate duminică de gazdele elveţiene, citată de dpa, potrivit Agerpres.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

27°
dum.

13°/27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/32°
Constanta
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/30°
Timisoara
acum

29°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°