Salvamontistul Rareş Ungureanu (36 de ani) spune că aproape 50 la sută dintre cei accidentaţi rămîn în viaţă datorită protecţiei de pe cap
În calea unui turist aflat în vacanţă la schi în România pot apărea situaţii neprevăzute care conduc la incidente nefericite. Cel mai bun exemplu este cel al tinerilor înarmaţi cu sănii şi cu celofan care se aventurează riscant pe pîrtii.
"Adună cioburile cu fundul"
"Sînt mulţi inconştienţi care vor doar distracţie şi care cred că dîndu-se cu sania practică un sport extrem. Ei nu cunosc decalogul schiorilor, îi întîlneşti peste tot. Ne batem cu morile de vînt!", spune Rareş Ungureanu, şeful Salvamontului din Predeal.
El povesteşte o întîmplare incredibilă: "De Sărbători, mulţi sparg pahare şi sticle pe pîrtie, iar alţii vin cu celofanul şi adună cioburile cu fundul! Pentru comportament inadecvat, Jandarmeria poate da o amendă de doar 30 de lei. Cunosc un caz în care cel prins i-a spus omului legii «Mai taie-mi trei chitanţe ca să nu mă mai opreşti de fiecare dată!»".
20 de accidente pe zi
Alături de cei trei colegi ai săi, Rareş este mereu în alertă: "Avem în medie cam 20 de incidente pe zi la Clăbucet. Uneori, chiar mai mult. La noi şi la Morgă nu închide niciodată! Cel mai des întîlnim traumatisme, fracturi deschise, dar nu a mai murit nimeni de aproape cinci ani. Aproape jumătate dintre cei accidentaţi au fost salvaţi de cască!".
O altă problemă cu care se confruntă salvamontiştii este prezenţa între schiori a oamenilor sub influenţa alcoolului. "Toate pîrtiile sînt înconjurate de baruri. E ca şi cum i-ai arăta acadeaua copilului fără a i-o oferi", mai spune Rareş.
"Casca ar trebui să fie disponibilă la centrele de închiere a schiurilor. Mi se pare cea mai la îndemînă soluţie"
Rareş Ungureanu, salvamontist
"La noi e obse