Doctorul Virgil Enătescu din Satu-Mare este înainte de toate un personaj carismatic: o frunte înaltă, luminoasă, ochi vii, o bărbuţă à la Kogălniceanu – cel de pe soclul din piaţa bucureşteană ce-i poartă numele – zâmbet permanent şi un discurs nuanţat şi convingător, propriu unui psihiatru. Dar nu al unuia oarecare, ci al unui specialist preocupat de comunicare, în general; de cea extraverbală – în special. O confirmă, de altfel, subiectele celor două teze de doctorat care îi onorează CV-ul: „Comunicarea extraverbală în Psihiatrie“ (conducător ştiinţific prof. dr. Eduard Pamfil, 1977) şi „Criterii antropologice ale comunicării extraverbale“ (conducător ştiinţific prof. dr. Victor Săhleanu, 1998). (...)
Doctorul Virgil Enătescu din Satu-Mare este înainte de toate un personaj carismatic: o frunte înaltă, luminoasă, ochi vii, o bărbuţă à la Kogălniceanu – cel de pe soclul din piaţa bucureşteană ce-i poartă numele – zâmbet permanent şi un discurs nuanţat şi convingător, propriu unui psihiatru. Dar nu al unuia oarecare, ci al unui specialist preocupat de comunicare, în general; de cea extraverbală – în special. O confirmă, de altfel, subiectele celor două teze de doctorat care îi onorează CV-ul Publicitate : „Comunicarea extraverbală în Psihiatrie“ (conducător ştiinţific prof. dr. Eduard Pamfil, 1977) şi „Criterii antropologice ale comunicării extraverbale“ (conducător ştiinţific prof. dr. Victor Săhleanu, 1998). Precizarea că a lucrat şi lucrează în oraşul transilvan amintit – a împlinit la 11 noiembrie a.c. 70 de ani – e superfluă: dsa e cunoscut în lumea medicală din toată ţara ca psihiatru eminent, inventator, informatician (Premiul „Gh. Marinescu“ acordat de Academia Română pentru Informatică Medicală), autor de carte medicală („Dialogul medic–bolnav“, Ed. Dacia, 1981), memorialist („Ed. Pamfil sau jocul de-a geniul“, ediţie îngrijită de D. Og
