Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat vineri că, dacă formaţiunea sa decide să facă o alianţă cu PSD, acest lucru nu înseamnă, automat, participarea celor două formaţiuni împreună la alegerile locale, transmite Mediafax.
"Problema alegerilor locale necesită o amănunţită discuţie. Dacă decidem o alianţă cu PSD, asta nu înseamnă că, automat, participăm împreună la locale", a spus Vosganian.
El a arătat că liberalii sunt, în acest moment, în etapa discuţiilor privind eventualele alianţe şi că, deocamdată, nu există nicio decizie luată.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, le-a prezentat liderilor PNL şi PC, Crin Antonescu şi Dan Voiculescu, la o întâlnire de miercuri, propunerea ca cele trei partide să aibă candidaţi unici la alegerile locale şi legislative, însă chestiunea urmează să mai fie negociată, scrie ziarul "Gândul", citând surse din PSD şi PNL.
"Dacă facem asta şi mergem cu candidaţi unici, luăm toate consiliile judeţene şi primăriile, cu excepţia celor ale UDMR. PDL poate rămâne cel mult cu Aradul lui Gheorghe Falcă", ar fi spus Ponta, potrivit surselor citate.
Ziarul menţionează că la întâlnirea de miercuri nu s-a luat o decizie, chestiunea urmând să mai fie negociată. Totuşi, Ponta şi Antonescu au recunoscut ulterior, la Realitatea TV, că discută despre candidaturi pe liste comune la viitoarele alegeri.
Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat vineri că, dacă formaţiunea sa decide să facă o alianţă cu PSD, acest lucru nu înseamnă, automat, participarea celor două formaţiuni împreună la alegerile locale, transmite Mediafax.
"Problema alegerilor locale necesită o amănunţită discuţie. Dacă decidem o alianţă cu PSD, asta nu înseamnă că, automat, participăm împreună la locale", a spus Vosganian.
El a arătat că liberalii sunt, în acest moment, în etapa discuţiilor privind eventualele alianţe şi că, deoc