Revenim la cartea comentată în numărul trecut Morning Miracle (Minunea de dimineaţă ) de Dave Kindred.

Pentru mine – a declarat Kindred – cel mai bun ziar a fost întotdeauna „The New York Times”. Cred chiar că el rămâne Ziarul. Cei de acolo au făcut, cel puţin în timpul vieţii mele, tot ce visezi că ar putea face un ziar. Aspiraţia celor de la „The Washington Post” a fost dintotdeauna să ajungă egalii lor. Au fost poate momente când au reuşit (…) Acum, însă, „The Post” a fost mai afectat de criză decât „The Times”.

Circulă pe Internet (la mine a ajuns fără sursa iniţială) un clasament glumeţ al ziarelor americane potrivit căruia „The Wall Street Journal” este citit de cei care conduc ţara, „The Washington Post” – de cei ce-şi închipuie că ei sunt cei care conduc ţara, „The New York Times” – de cei ce cred că ei ar trebui să conducă ţara şi se pricep bine la cuvinte încrucişate (aluzie la renumitele careuri ale ziarului) şi tot aşa mai departe până la „The Seattle Times”, de pe locul al 12-lea, cumpărat de cei care „tocmai au prins un peşte şi nu au în ce să-l împacheteze”. Onorabilitatea sau lipsa ei au dat vreme de un veac plus încă aproape jumătate de veac măsura valorii lui „The Washington Post”. A fost steaua polară a presei americane atunci când, folosind surse secrete şi metode pe cât de ingenioase pe atât de cutezătoare, campionii gazetăriei de investigaţie a secolului al XX-lea, Bob Woodard şi Carl Bernstein, susţinuţi fără rezerve de redactorul-şef Ben Bradlee şi de patroana ziarului, Katharine Graham, au descâlcit iţele afacerii Watergate şi au condus-o spre finalul ei schimbător de istorie. Intră în marasm din cauză că noua patroană, a doua Katharine, adică doamna Weymouth, dă cinstea pe ruşine: a fost cât pe-aci să-şi transforme propriul salon într-o tarabă a traficului de influenţă.

Chiar dacă ideea de a-i reuni î