În urmă cu 30 de ani, personalul Galaţi – Bârlad era poreclit «Mârladul».
La începutul acestui an, am călătorit pentru prima dată în viaţa mea cu un tren privat pe linia Bârlad - Galaţi. Am urcat din halta Fârţăneşti şi am străbătut într-o oră cei 40 de kilometri până la Galaţi. (Nu are importanţă ce-am făcut la Fârţăneşti.) Trenul privat aparţine companiei Transferoviar din Cluj, care a concesionat de la CFR calea ferată Bârlad - Galaţi (100 de km). Are vagoane noi, curate, călduroase şi, foarte important!, nu miros a urină, aşa cum put trenurile CFR-ului. De două luni circulă acest tren, cu câte şase curse pe zi, dus-întors. (Nu-i fac reclamă, că n-am călătorit cu naşul şi nici n-am băut un şpriţ cu patronul.) Deşi pare scos din sacul lui Moş Crăciun, trenul te duce într-un trecut îndepărtat...
În urmă cu 30 de ani, personalul Galaţi - Bârlad era poreclit „trenul groazei" sau „Mârladul". Generaţii întregi de navetişti au dormit, au mâncat salam, s-au îmbătat, au jucat şeptici, au vomat şi s-au urinat în „Mârlad", după ce se întorceau de la muncă, din marele centru siderurgic. Liceele gălăţene erau pline de navetişti, copii care dormeau cu capetele pe bancă, în timpul orelor. Ei erau viitorii strungari, sudori şi lăcătuşi din combinat şi din şantierul naval. În „Mârlad" s-au legat prietenii, s-a dat cu cuţitul, cu pumnul, s-au spart vagoane de seminţe şi s-au născut multe „celule de bază ale societăţii socialiste". Vara, navetiştii călătoreau pe vagoane, în bătaia curentului. Din când în când, se auzea un strigăt de luptă: „Sârmaaaaa, băăăăă!" Şi atunci, într-o coregrafie perfectă a conservării, acele trupuri se frângeau uniform, ca valurile Dunării, pentru a nu fi răpuse de firele de înaltă tensiune pe sub care trecea garnitura. Apoi reveneau, supranatural, trăgând victorioşi din chiştoacele de „Mărăşeşti". „Mârladul" a transportat carnea de tun a i
