Preşedintele UDMR, Marko Bela, consideră că România ar trebui să facă, în perioada următoare, un "lobby intens" pentru respectarea datei iniţiale privind aderarea la Spaţiul Schengen, astfel încât să se impună luna martie pentru îndeplinirea acestui obiectiv, informează Mediafax.
Marko a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că un eventual eşec al aderării la Schengen nu poate fi imputat actualului guvern, care şi-a îndeplinit condiţiile tehnice din dosarul aderării.
"Decizia aderării la Spaţiul Schengen nu depinde numai de noi. Va trebui să facem un lobby intens şi să se respecte data iniţială, de martie 2011. Nu ştim dacă vom reuşi, dar până în ultimul moment trebuie să impunem respectarea acestei date. Dacă am ratat ceva, nu pot afirma că e vina unui guvern care a existat în această perioadă. Miniştrii de Interne şi Justiţie au abordat ca o prioritate îndeplinirea criteriilor tehnice privind Schengen. A fost o prioritate permanentă, nu avem ce să ne reproşăm din punct de vedere tehnic. Se pare că sunt considerente politice când anumite ţări se împotrivesc", a spus Marko.
Potrivit acestuia, este o certitudine că România şi Bulgaria vor adera împreună la Schengen, nefiind însă nevoie în acest moment să fie stabilit "care e procentajul celor două ţări privind eventualul refuz".
În ceea ce priveşte declaraţiile ministrului de Externe, Teodor Baconschi, legate de o eventuală blocare din partea României a intrării Croaţiei în UE, preşedintele UDMR a precizat că nu este de acord cu folosirea dreptului de veto.
"Nu aş fi de acord ca cineva să încerce să spună veto faţă de primirea Croaţiei. Locul Croaţiei este în UE", a subliniat Marko Bela.
România şi Bulgaria nu se vor integra în spaţiul Schengen la sfârşitul lui martie, aşa cum sperau liderii lor, deoarece raportul de evaluare privind controlul frontierelor bulgare este "negat