Un băiat de doisprezece ani, Toader Mândruţă, dintr-o aşezare patriarhală (satul Vâltoteş ti, comuna Bă- seşti, ţinutul Bârladului), considerat nătâng de cei din jur, visează să zboare.

El urmăreşte fascinat trecerea zilnică pe deasupra satului a unui avion polonez de pasageri şi încearcă să-şi construiască singur (asemenea lui Aurel Vlaicu) un aparat de zbor, spre exasperarea părinţilor, care îl califică drept „zăbăuc”. Nedescurajat de nimic, puştiul îşi confecţionează în cele din urmă un planor rudimentar cu care reuşeşte să decoleze de pe dealul Huidumanului. După o scurtă evoluţie în văzduh se prăbuşeşte şi se alege cu aproape toate oasele zdrobite. Dând dovadă de iscusinţă, medicul chirurg de la spitalul din Bârlad izbuteşte – după mai multe luni de spitalizare – să-l pună pe picioare. Dar Toader rămâne definitiv inapt pentru muncile fizice grele. În aceste condiţii, tatăl său, Simion, îl încredinţează maistrului Stoian din târgul Crasna, ca să-l înveţe tâmplărie. Şi aici băiatul îşi construieşte pe ascuns un aparat de zbor şi încearcă din nou să se ridice de la pământ.

Soluţia (de fapt, ceva care doar pare o soluţie) îi vine, ca prin miracol, tocmai din cerul spre care tânjeşte. Un avion militar se prăbuşeşte în zonă şi ia foc, sub ochii lui Toader, iar pilotul, care se salvează cu paraşuta, sergentul Ciocârlan, se împrieteneşte cu el şi îl ajută să ajungă la Iaşi, ca să se înroleze voluntar în aviaţia militară. Acolo însă i se respinge cererea, din cauza fracturilor multiple suferite în copilărie.

Purtat de visul lui dintotdeauna, Toader, acum un flăcău în toată puterea cuvântului, pleacă la Galaţi, unde acelaşi Ciocârlan îl ajută să se angajeze ca ospătar la restaurantul aeroportului. Tânărul află că, pentru a ajunge pilot, trebuie să urmeze o şcoală, care l-ar costa 15.000 de lei. Neavând atâţia bani, el călătoreşte c