Consiliul Local din Albeni a aprobat recent introducerea unei „taxe de asfalt“ în valoare de 28 de lei pentru gospodării şi de 50 de lei pentru societăţile comerciale pentru a se putea acoperi un procent din contribuţia locală la un proiect de asfaltare a unui drum comunal lung de patru kilometri.
Finanţarea proiectului a fost asigurată de Banca Mondială, iar Primăria Albeni s-a obligat să achite o contribuţie locală de 10%. Această contribuţie a fost împărţită cu sătenii şi proprietarii de societăţi comerciale din localitate, cărora le-a revenit plata a 2% din procentul de 10%. Astfel, de câteva zile, angajaţii Primăriei Albeni umblă prin satele comunei pentru a încasa „taxa de asfalt“ de la cetăţeni sau de la deţinătorii de societăţi comerciale. Taxa impusă de primărie a stârnit deja nemulţumirea localnicilor, care nu înţeleg de ce trebuie să achite suma respectivă.
Procedura permite
Dumitru Cornea, edilul-şef al comunei Albeni, a declarat că primăria a fost nevoită să împartă contribuţia locală la proiect, întrucât procedura a permis acest lucru. De altfel, primăria a achitat deja contribuţia de 10%, iar acum are de recuperat procentul de 2% de la cetăţeni. „Nu este nimic neobişnuit. Este o contribuţie a cetăţenilor, conform acordului de grant cu Banca Mondială. Şi la fondurile europene se percepe aşa ceva. Deci noi avem o contribuţie la proiect de 10% din valoarea grantului, din care 8% plătim noi, primăria, iar 2%, cetăţenii şi firmele. Am trecut la încasarea acestei contribuţii. Eu am văzut această contribuţie în programele europene în bani sau în muncă. Fiind vorba de o asfaltare, nu aveam cum să cerem o contribuţie în muncă. Ce să-i fi pus să facă?! E o contribuţie la grant şi nu ai ce face. La patru kilometri de drum, în jur de două pachete de ţigări la o gospodărie eu spun că nu e mult. Noi am plătit întreaga su