Ministrul francez al Industriei, Eric Besson, susţine că, din nefericire, cazul pare grav, iar expresia "război economic", deşi scandaloasă, este mai potrivită în acest caz
Cazul de spionaj industrial de la Renault, în urma căruia au fost suspendaţi din funcţie trei directori ai constructorului auto, este unul "grav" şi face parte dintr-un "război economic", a declarat ministrul francez al Industriei, Eric Besson, citat de AFP şi Mediafax. "Din nefericire, cazul pare grav. Expresia "război economic", deşi scandaloasă, este mai potrivită în acest caz", a afirmat Besson la postul de radio RTL.
Ministerul Industriei va înăspri obligaţiile în ce priveşte secretul industrial
El a adăugat că ministerul său va înăspri obligaţiile în materie de securitate a secretului industrial. "Se pare că suspendarea directorilor are legătură cu o maşină electrică, însă nu vreau să merg mai departe", a menţionat ministrul.
Renault a refuzat până în prezent să dea detalii precise legate de cazul de spionaj industrial, motivând această atitudine printr-o anchetă internă aflată în curs. Un purtător de cuvânt al grupului a indicat că nu a fost depusă în Justiţie nicio plângere oficială referitoare la cazul de spionaj.
Ancheta internă încearcă să stabilească dacă au fost transmise în exteriorul grupului informaţii de interes pentru Renault
Surse apropiate situaţiei au declarat pentru AFP că ancheta internă încearcă să stabilească dacă au fost transmise în exteriorul grupului informaţii de interes pentru Renault. Unul dintre directorii vizaţi face parte din Consiliul de Administraţie al Renault, iar altul lucrează în cadrul programului destinat autovehiculelor electrice, foarte important pentru constructorul auto. Renault intenţionează să lanseze la mijlocul acestui an două maşini electrice, o berlină din familia Fluence şi o util