În timpul celui de-al doilea război mondial, Reşiţa era un obiectiv major în planurile strategice ale statelor majore amice şi inamice privind România. Aceasta, pentru că Reşiţa era un mare centru siderurgic şi de prelucrare a metalelor, cu secţii destinate exclusiv armatei. Într-un timp, scurt, e adevărat, când armata hitleristă înainta de zor prin stepele ruseşti, Uzinele Reşiţa au fost chiar denumite Uzinele Gǒring. Dar s-a aflat şi faptul că aici, un inginer român, pe nume Bungescu, a inventat aparatură de război de prima linie. Aşa ar fi aparatul POAZO, destinat artileriei antiaeriene, prin care toate tunurile unei baterii (de regulă, patru) pot fi îndreptate spre ţintă (avion) de un singur observator. Semnatarul acestor rânduri a învăţat mânuirea lui în convocările obligatorii, ca student, în diferite cazarme de artilerie antiaeriană, specialitate militară obţinută ca ofiţer în rezervă. Era o invenţie ce revoluţiona artileria.

Desigur, inginerul Bungescu avea şi alte programe de cercetare militară, aşa că sovieticii şi-au propus să pună mâna pe el, dar şi să-i împiedice pe germani să distrugă Reşiţa. În acest scop, au transmis comuniştilor români, după bătălia de la Stalingrad, indicaţia expresă să organizeze urgent un detaşament de partizani care să înconjoare Reşiţa şi s-o apere la nevoie. Aşa s-a născut detaşamentul de partizani comunişti. În fruntea lui a fost numit muncitorul Ştefan Plavăţ. Iar comandant militar l-au numit pe avocatul Pavel Popa din Timişoara, locotenent în rezervă, dezertor din Regimentul 16 Artilerie şi ascuns în pădurile din preajma Reşiţei, cu numele conspirativ „Codru".

Cine erau partizanii

Au mai fost recrutaţi numeroşi oameni, precum Ion Petru din Bocşa Română, cu nume de cod „Poiana", Axente Bonţilă , zis „Fulger", soldatul Francisc Van, dezertor din Regimentul Vânători din Timişoara, denumit „Murgu", Nicolae Mi