Patru surori franciscane cresc micuţii brăileni ai căror părinţi sunt decăzuţi din drepturi. Sunt copii ai căror părinţi nu i-au meritat şi care au găsit aici ceea ce nu aveau acasă: dragoste şi liniştea unui cămin.
Centrul rezidenţial „Surâsul Marielei" din Brăila, inaugurat în 2005 cu fonduri provenite de la festivalul de muzică „Zecchino d'Oro" - numit şi San Remo-ul copiilor - este căminul a 24 de copii cu vârste de la cinci ani, ai căror părinţi au fost decăzuţi din drepturi.
Alţi 12 copii din familii sărace beneficază de ajutor în cadrul Centrului de Zi, care funcţionează în regim „Afterschool". Membre ale Asociaţiei „Surorile Clarise", maicile şi-au dedicat viaţa ajutorării copiilor reuşind, prin blândeţe, sacrificiu şi exemplu personal, adevărate minuni.
„Cu toate că sprijinul pe plan local este foarte mic, reuşim să le asigurăm copiilor cele necesare. Ei merg la şcolile de stat şi participă la numeroase activităţi, planificate din vreme. Colaborăm cu familii, asociaţii şi voluntari, în special din Italia, dar şi cu Centrul Antidrog Brăila, Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi", a precizat sora Nicoleta Piştiean, consilier, educator în cadrul centrului.
„Suntem o familie"
Surorile de la „Surâsul Marielei" au reuşit acolo unde alţii au dat greş, dar nu consideră că fac lucruri ieşite din comun. I-au antrenat pe copii într-o sumedenie de activităţi, transformându-i îm adevăraţi „îngeri" ai Lui Dumnezeu. Iar micuţii, să nu uităm, au avut numai de suferit de pe urma părinţilor naturali.
Anul trecut, copiii au făcut „terapie prin râs" în colaborare cu Asociaţia de clowni „VIP" din Italia, au fost vizitaţi de Asociaţia „Caritas" din Sassari, au fost în excursii şi tabere, au organizat miniturnee de teatru, au sărbătorit Crăciunul şi Sfintele Paşti împreună cu