Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legea terorii la SNCFR: angajaţii refuză să execute silit societatea, pentru că se tem că vor fi concediaţi!

Publicat in Adevarul, vineri 7 ianuarie 2011 ·

Sindicatul Mişcare Comercial Galaţi poate pune sechestru pe locomotive şi depouri pentru recuperarea primelor de Ziua Feroviarului pe ultimii trei ani, dar ceferiştii refuză pentru că se tem că, astfel, vor rămâne fără loc de muncă.

Peste1.500 de angajaţi ai Regionalei CFR Marfă Galaţi şi CFR Infrastructură au redobândit în justiţie primele neacordate de Ziua Feroviarului, în valoare medie de 1.200 de lei de persoană.

Hotărârile judecătoreşti sunt definitive, sumele pe care feroviarii gălăţeni le au de recuperat de la CFR variind în funcţie de anii cîn care acest drept salarial s-a acordat.

În 2006, un ceferist ar fi trebuit să încaseze 310 lei, în 2007 suma a crescut la 400 de lei, pentru ca în 2008 valoarea primei să ajungă la 500 de lei.

Cu toate că hotărârile sunt irevocabile, angajaţii CFR refuză să le pună în executare.

"Le este frică să nu fie daţi afară. Se gândesc că vor urma noi disponibilizări şi ştiu că au credite la bănci", ne-a declarat preşedintele Sindicatului Mişcare Comercial Galaţi, Viorel Istrate.

Doar 38 de executări

La executorul judecătoresc au apelat până acum doar 38 de persoane, însă doar foşti feroviari, care au fost disponibilizaţi. Şi CFR Călători Galaţi are procese pe rol la Tribunalul Bucureşti, vizând primele de Ziua Feroviarului, dar neagă că persoanele care au acţionat societatea în judecată vor fi primele date afară.

"Acesta nu a reprezentat niciodată un criteriu pentru disponibilizare", susţine Ecaterina Pricope, directorul CFR Călători Galaţi.

Sindicatul Mişcare Comercial ar putea executa silit CFR dacă feroviarii ar acţiona unitar.

"Nu aş ezita să pun sechestru pe locomotive şi depouri. ANAF-ul o face de ceva timp. Mai bine ca bunurile să ajungă la salariaţi", ne-a declarat liderul Sindicatului Mişcare Comercial, Viorel Istrate.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Primăriile și consiliile județene vor putea obține gratuit extrase de carte funciară de informare

Mediafax acum 22 minute
Extrasele de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit de primării și consilii județene sunt necesare în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită acte administrative, precum autorizații de construire, c

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum 50 minute
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 43 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 13 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum 2 ore
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°