Actorul britanic Michael Caine a primit, joi seară, titlul de Comandor al Artelor şi Literelor, cea mai importantă distincţie culturală care se acordă în Franţa, anunţă NewsIn citând presa internaţională.
Distincţia i-a fost acordată de ministrul francez al Culturii, Frederic Mitterrand, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Paris.
Actorul a declarat că, în tinereţe, a fost îndrăgostit de Franţa, iar onoarea care i s-a făcut acum vine ca o recunoaştere din partea "logodnicei" sale.
În vârstă de 77 de ani, Caine are în palmares două Oscaruri, pentru rolurile făcute în "Hannah and Her Sisters" şi "The Cider House Rules", şi a jucat în numeroase alte filme antologice, printre care "Alfie", "The Italian Job", "Sleuth", "Gambit", "The Hand" şi "The Quiet American".