Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Discriminare în autobuzele ultrareligioşilor

Publicat in Adevarul, sâmbătă 8 ianuarie 2011 ·

Tribunalul Suprem din Israel a respins o petiţie înaintată de mişcarea reformistă Centrul de Acţiunea Religioasă care protesta faţă de segregaţia pe sexe pe o serie de linii de autobuze care circulă şi în cartiere locuite de ultrareligioşi, relatează cotidianul israelian „Haaretz“.

Conform unor prescripţii, bărbaţii evrei ultrareligioşi nu au voie să se uite la nicio femeie, cu excepţia soţiilor lor. Astfel că pe liniile societăţii Mehadrin, deşi o linie publică pentru toţi locuitorii, femeile care urcau în autobuze erau obligate să ocupe locurile din spatele maşinii. De multe ori, când încercau să se aşeze pe alte locuri, erau bruscate de călătorii bărbaţi şi constrânse să se ducă în spate. Petiţia împotriva acestei discriminări a fost prezentată în urmă cu trei ani, mai întâi Ministerului Transporturilor, fiind susţinută şi de mai multe organizaţii de femei. Conducerea Ministerului, care nu vroia probabil să intre în conflict cu puternicele organizaţii şi partide ultrareligioase şi să-şi piardă o parte din clienţi, a ajuns la concluzia că, deşi discriminarea nu este legală, trebuie să se permită liniilor de autobuze Mehadrin să funcţioneze temporar cu condiţia ca femeile să se aşeze de bunăvoie în locurile din spate şi să nu fie forţate în acest sens.

Nemulţumiţi de această decizie, reformiştii s-au adresat Tribunalului Suprem. După mai multe audieri, Elyahim Rubinstein, judecător la acest tribunal, a hotărât să preia recomandarea adoptată de Ministerul Transporturilor. Pentru a vedea măsura în care ea este respectată, liniile de autobuze Merhadrin vor fi atent monitorizate pentru a vedea dacă nu cumva se continuă abuzurile sau violenţele împotriva femeilor. Reprezentanţi ai organizaţiilor pentru apărarea drepturilor omului afirmă însă că este vorba de acceptarea de către stat a discriminării pe sexe.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Gandul acum 10 minute
„Marius Tucă Show” începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul.

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 42 minute
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 29 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 7 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum o ora
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

Mamele care sunt în concediu de creștere a copilului vor plăti CASS ca și pensionarii, spune Ilie Bolojan

Mediafax acum 48 minute
Mamele care sunt în concediu de creștere a copilului vorn plăti CASS ca și pensionarii, explică, luni seara, premierul Ilie Bolojan. „Și mămicile, în perioada în care au un copil mic, au nevoie de servicii medicale importante”, spune Bolojan. Întreb

După adjunctul lui Şoigu, şi fostul adjunct al lui Gherasimov a fost condamnat la ani grei de închisoare

News.ro acum o ora
Fostul adjunct al şefului Statului Major General al Armatei Ruse a fost condamnat luni la 17 ani de închisoare pentru o schemă de fraudă care a permis sustragerea a peste 1 miliard de ruble (12,7 milioane de dolari) din contractele Ministerului Apăr

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum o ora
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 8 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°