Nu stiu pentru ce rubrica va trimit aceste randuri, dar sigur ca doamna Sanziana Pop si echipa de profesionisti vor sti unde sa le incadreze, daca vor fi citite. De fapt, sunt niste ganduri, o insiruire de regrete pentru neputinta de a schimba oamenii si lucrurile din jur si de a le fixa alte repere in viata.
Sunt bine trecuta de patruzeci de ani, nascuta la campie si casatorita in sudul Moldovei. Am simtit multi ani gustul singuratatii in doi, iar acum il simt pe cel al singuratatii in adevaratul sens al cuvantului. In aceste vremuri ciudate, cu criza pe de o parte si cu un boom tehnologic nemaiintalnit pe de alta parte, oamenii nu stiu sa mai scoata din ei ce au bun, nu pot parca sa mai ofere dragostea pe care au incuiat-o cu multe lacate. Tot ce ii intereseaza sunt banii, eventual numarul de camere de la casa sau marca de masina. Nu mai spun de nesfarsitele razboaie cu "fostele", cu "fostii" sau cu copiii lor, care nu mai inteleg nici ei de ce parintilor le este asa de greu sa ramana prieteni, dupa o despartire. In plus, pentru cei cam de varsta mea, daca s-ar putea ca femeia sa fie cu 10-15 ani mai tanara si cu dimensiunile bine cunoscute desi relatiile bazate pe astfel de dorinte au demonstrat, de multe ori, ca nu sunt de durata
Nu stiu de ce oamenii nu vad ca, desi ai televizor in fiecare camera, tot esti ca si singur, pe cand daca ai avea langa tine un suflet cald, bland, care sa-si bea berea si sa te priveasca cum gatesti sau care sa-ti faca o frectie si sa te inveleasca in noptile mai geroase te-ar face mult mai fericit. Avem masini, dar pretul benzinei te face sa-ti rezolvi cu ea doar urgentele. Dar oare daca ai merge in doi, pe jos, pana la piata, sau la o plimbare, in serile de mai, cand infloreste teiul, sau toamna, cand se astern frunze de toate culorile, nu ar fi clipe cat se poate de minunate? Trebuie doar sa simti ca mai ai dragoste
