Moldova e un loc al conspirațiilor. Stat slab, identitate incertă, politicieni șantajabili, rețele de influență ocultă, care au supraviețuit colapsului imperiului sovietic. Nimic nu e sigur, nimic nu e cert, după scurte intervale de resurecție a speranței, recădem în entropia noastră originară.

Răul e puternic și stabil, întrucât se hrănește din instinctele primare ale individului, din barbaria sa originară. Binele e mai degrabă excepția, un produs cultural, o floare în glastră, greu de crescut, ușor de strivit... Nu s-a liniștit bine ecoul petardelor de Revelion, n-am apucat să ne bucurăm de reconstituirea Alianței pentru Integrare Europeană (ediția a II-a), că au și început să curgă scenariile groazei. Se zvonește că după ce va fi ales șef al statului, Marian Lupu va rupe acordul semnat cu PL și PLDM și va face coaliție cu Voronin. Acesta ar fi fost prețul pe care l-a negociat cu comuniștii, pentru a obține fotoliul de președinte.

Persoana care îmi descria acest complot sinistru părea foarte convinsă de ceea ce spune, iar pe mine mă cuprindea mânia. De unde plăcerea asta de a macula, de unde ispita de a dizolva într-o baie de suspiciune otrăvită începuturile unei lumi mai bune? De ce n-ar fi așteptat interlocutorul meu măcar sfârșitul sărbătorilor de iarnă, de ce nu ne-ar fi lăsat iluziile intacte?... Eram supărat, recunoșteam în sinea mea caracterul plauzibil al teoriei sale, de parcă vorbele pe care le rostea ar fi avut puterea să modeleze realitatea, să-i dea o formă imposibil de eludat.

Scenariile catastrofice găsesc un teren prielnic la moldoveni, întrucât le exploatează disponibilitatea pentru eșec și, pe cale de consecință, „cheamă", provoacă eșecul, chiar și atunci când nu ar exista premise pentru asta, când argumentele rațiunii ar sugera contrariul. Și anume faptul că Marian Lupu - omul care i-a împiedicat de două ori pe comuniști să revin