Numărul persoanelor fizice care au datorii la bugetul local a scăzut la sfârşitul anului 2010 cu peste 2.000, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a anunţat vineri, 7 ianuarie, Vasile Szoverfi, şeful Serviciului de Executare Silită din cadrul Primăriei Târgu-Mureş. ”La sfârşitul lunii noiembrie, am emis un număr de 15.814 somaţii în cazul persoanelor fizice şi 2.700 de somaţii în cazul persoanelor juridice. Spre bucuria noastră, am observat că faţă de 2009 numărul somaţiilor, deci numărul debitorilor a scăzut cu aproape 2.000 în cazul persoanelor fizice, o situaţie mai neplăcută constatându-se în cazul persoanelor juridice, unde numărul a crescut cu 200, deci criza a afectat mai mult persoanele juridice”, a declarat Vasile Szoverfi, citat de Agerpres.