Dupa o recesiune care a slabit chiar si cele mai puternice economii, China a ajuns sa fie salvatorul catre care toti se indreapta.
Europa cauta parteneriate si imprumuturi, America se teme ca Europa o sa o traga in jos si mizeaza pe ajutorul Chinei, pentru a evita aceasta situatie, pana si in Romania fostul ministru de Finante Sebastian Vladescu a sfatuit ca mai bine am renunta la FMI si ne-am indrepta spre chinezi.
Insa tot recesiunea ne-a invatat ca cel care azi e in varful piramidei, maine, poate decadea enorm. Cum nimeni nu face exceptie de la aceasta regula, Forbes a identificat trei riscuri majore care pot ameninta economia Chinei in 2011.
Liderii chinezi sunt mandri de cum a ramas tara lor neclintita in timpul Marii Recesiuni si foarte optimisti de ce o sa ii rezerve viitorul. Mai mult, ei se lauda ca invata zi de zi, atat din greselile lor, cat si din greselile altora.
O problema la varf a Chinei, ca de altfel in multe alte colturi ale lumii, este coruptia, insa nu asta va ameninta economia. Desi sunt chiar victime ale coruptiei din tara, cetatenii raman fideli guvernului si sustin actiunile sale.
Pana la urma, calitatea vietii celor mai multi dintre ei s-a imbunatatit cu mult fata de anii anteriori. Cei mai multi inca isi aduc aminte de perioadele in care trebuiau sa aiba aprobare pentru a se casatori, cand statul trimitea o multime de oameni sa munceasca in satele de la marginea tarii sau cand carnea era o delicatesa la care aveau acces foarte rar. Asa ca pana la revolta maselor mai este cale lunga.
O prima adevarata problema care ameninta economia in 2011 este cresterea accelerata a inflatiei. Desi, oficial, inflatia in luna noiembrie a fost de 5,1%, in fiecare zi chinezii simt o presiune mult mai mare decat cea pe care ar da-o aceasta cifra, preturile la ulei, oua si mere majorandu-se