Debutul in 2011 pentru Romania a fost agitat, acuzele intre politicieni pe fondul vinovatiei esecului privind amanarea intrarii Romaniei in statiul Shenghen fiind "prime time news" pentru toata mass-media.
Am asistat la acuze care mai de care mai dure, venite din toate partile.
Liderii Opozitiei acuza membrii Guvernului si pe presedintele Traian Basescu de acest esec diplomatic, in timp ce "vinovatii" ii arata cu degetul atat cei din Opozitie si, mai mult, arata inspre Consiliul Europei si spre Franta, Germania si chiar spre Ungaria.
Intr-adevar, intreaga clasa politica este vinovata, dar, cu riscul de a-i supara pe multi, cred ca principalii vinovati pentru situatia in care se afla acum Romania suntem chiar noi, romanii, indiferenti la toate gafele politicienilor.
Ca este vorba de coruptia unor politicieni, a justitiabililor, ori incompetenta clasei politice, noi, romanii ne multumim doar sa comentam, ca doar vorba aceea, la fotbal, politica si femei suntem buni toti!
Oare, daca analizam in profunzime fenomenul coruptiei si cine il genereaza, nu vom descoperi ca suntem chiar noi, romanii, aceia care i-au invatat cu micile atentii pe doctori, pe politisti, ori alte categorii de functionari, pentru a obtine diferite favoruri?
Nu noua, romanilor, ni s-a cerut nu o data sa ne oprim cu practica aceasta de a da spaga si sa-i denuntam pe cei care cer? Ne-am oprit cumva?
Sa nu uitam ca noi, romanii majoritari, am votat actuala clasa politica, fie ea la Putere ori in Opozitie si atunci ar trebui sa avem in primul rand noi constiinta sa ne asumam esecul politicienilor.
Constientizarea esecului si recunoasterea vinovatiei ar fi primul pas pe care ar trebui sa-l facem noi, romanii, iar pana la cautarea vinovatiilor si a vinovatilor ar fi mai productiv pentru Romania o reconciliere a