Țăranii români (nu țăranii proști) au învățat ceva din Biblie: ”Când Dumnezeu vrea să piardă pe cineva îi ia mințile”. Domnul Crin Antonescu a chiulit însă la lecțiile de înțelepciune populară, ignorând faptul că toate aceste pilde nu au venit cu ploaia, ci reflectă experiențele de viață, transmise mai departe, vreme de zeci de generații, de la părinți la copii și nepoți. Dar domnul Crin Antonescu refuză să priceapă și să învețe ceva nu doar din înțelepciunea populară, ci și din ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani în România. Ceea ce a văzut ori a avut ocazia să experimenteze chiar el.

Astfel, se pare că domnul Antonescu nu a înțeles de ce fostul său aliat de pe ultima sută de metri a alegerilor din 2009, domnul Mircea Geoană, a pierdut: pentru că și-a asociat numele cu imaginea (în acel moment) a întâiului corupt al țări, cea a lui Sorin Ovidiu Vântu (asta după ce purta ca balast la purtător și imaginile lui Ion Iliescu și Adrian Năstase). De asemenea, domnul Crin Antonescu nu pare să înțeleagă de ce domnul Traian Băsescu a ajuns să fie atât de detestat în aceste zile: pentru că a ales să fie președintele doar a unei părți a românilor (și chiar și pe o parte din aceștia i-a dezamăgit). Pentru că nu s-a sfiit să-i jignească pe cei care nu l-au susținut, la fel cum i-a jignit și pe o parte dintre cei care l-au susținut (dar nu au făcut-o orbește, necondiționat, ci la modul critic).

Neînțelegând nimic din toate acestea (ori ignorându-le premeditat), domnul Crin Antonescu se încăpățânează să repete greșelile făcute atât de domnul Mircea Geoană, cât și de domnul Traian Băsescu. Despre alianța cu domnul Voiculescu am scris deja: faptul că nu a colaborat înainte de 89 cu Securitatea devine un amănunt nesemnificativ, atâta timp cât s-a aliat pe față cu imaginea succesului post-decembrist al Securității. La fel cum nu are relevanță (cel puțin la nivel de ment