Au rămas de pus ultimele virgule la programul de guvernare şi o singură întâlnire a celor trei lideri pentru "probleme sensibile". Ca şi în anul trecut, guvernanţii promit să reformeze justiţia, să lupte cu corupţia şi să îmbunătăţească mediul de afaceri.
Miercuri ar putea fi investit noul guvern, a declarat pentru „Adevărul" Alexandru Tănase, prim-vicepreşedintele Partidului Liberal Democrat. Mâine urmează să se întâlnească cei trei lideri ai Alianţei pentru Integrare Europeană 2 pentru a pune punct „problemelor sensibile" şi a pregăti şedinţa de poimâine a Parlamentului. Marţi, Legislativul trebuie să aleagă şefii de comisii parlamentare şi membrii Biroului Permanent.
Mai multe reforme în Justiţie
Potrivit ministrului Tănase, în noul program de guvernare sunt incluse mult mai multe reforme ce ţin de Justiţie (reforma Procuraturii, a Curţii Supreme de Justiţie, a Consiliului Superior al Magistraturii, a procedurii şi Cărţii judiciare, precum şi finanţarea acestui sector). „Colegii mei trebuie să înţeleagă că dacă nu se va face reformă în justiţie, nu vom reuşi să facem nimic", a spus Alexandru Tănase.
Liberalii insistă cu reforma constituţională. Deocamdată nu au reuşit să-i convingă pe democraţii lui Marian Lupu. Partidul Liberal vrea o Constituţie în redacţie nouă, Partidul Democrat optează doar pentru modificarea articolului ce se referă la alegerea şefului statului. Liberal-democraţii afirmă că şi ei sunt pentru o Constituţie nouă, numai că liberalii sunt cei care trebuie să-i convingă pe democraţi.
„Programul a fost reînoit cu detalii şi lucruri concrete. Conţine modalităţi de reformare a statului de drept, problema reformei constituţionale, demonopolizarea verticalei puterii ş.a.", a spus vicepreşedintele liberal Ion Hadârcă. Politicianul a adăugat că este posibil ca în noul guvern să existe şi nume noi din partea liberalilor, fără