Sunt ferm convinsa ca sunt ignoranta. Mi-am dat seama de asta ieri, cand mi-a luat ceva timp sa deslusesc semnificatiile unui “neologism” intrat prin efractie in vocabularul romanesc. „A burica” este el si se pare ca este folosit cu succes in cafenelele din Constanta, colturi de strada, cluburi, paranghelii si discutii prietenesti pe „Feisbuc”. Este atat de popular, incat toate domnitele de clasa(incerta) au ajuns sa il foloseasca ostentativ, pentru a denumi actiunea de „dans din buric”.
Si cum e mare fita sa vorbesti codat de fata cu vorbitorii nativi de limba romana „neaosa”(plictisitor, ce-i drept), „buricarea” s-a transformat in cel mai tare trend al momentului: a fost substantivizata, conjugata si exclamata, iar acum este in faza in care i se gasesc semnificatii contextuale, pentru diversitate semantica.
„Posibil insa ca acest << a burica >> sa fie doar un regionalism”, imi sugereaza un prieten, in timp ce rade cu gura pana la urechi de socanta mea descoperire. „Sa fie o influenta occidentala, pe care o resimtiti la Constanta datorita multiculturalitatii manifestate vadit”, continua el, in timp ce dezvolta un ras contagios.
Bolborosesc in gand si ma intorc la conjugarea verbului, incercand sa ii deslusesc terminatiile. Nici macar nu stiu daca este activ, pasiv sau reflexiv(verbul, zic!), daramite sa ii caut si utilizari contextuale. In fine, aparent, conjugarea lui este cea „normala”: eu (ma) burichez, tu (te) burichezi, el (se) buricheaza, determinantul fiind in general „pe muzici arabesti/turcesti”, etc.
Repet asta in gand, incercand sa formez constructii logice. Din pacate, mai mult decat: „ M-am buricat frenetic ieri seara ” nu am putut sa scot. Poate doar o o posibila injuratura, care suna amenintator de hilar: „Burica-m-as toata noaptea”, dar nici asta nu m-a incantat foarte tare. Cred ca nu am prins inca spilu`. Ca toata treaba a
