Doi dintre cei mai influenţi sibieni, primarul Klaus Iohannis şi omul de afaceri Ilie Carabulea, împărtăşesc o pasiune comună - bolizii germani marca BMW. Edilul Sibiului conduce o limuzină BMW Seria 5, model unic în România, în timp ce Ilie Carabulea are în garaj un BMW 750 şi un BMW X5.
Patronul Holdingului Atlassib, Ilie Carabulea, deţinătorul celei mai mari companii româneşti de transport internaţional de persoane, recunoaşte că îi place să îşi conducă singur maşinile şi apelează la şofer doar atunci când merge la Bucureşti, unde nu vrea să piardă timpul căutând un loc liber de parcare. Contrar zvonurilor, Carabulea nu circulă într-o maşină blindată şi ca orice alt român, prima dată a fost şofer de Dacie.
'Am un BMW în prezent. Am pornit de la o Dacie, pe urmă o Ladă, pe urmă o Dacia Nova. Pe urmă am trecut pe un Nissan timp de un an de zile, în care m-am simţit foarte bine, dar m-am întors la BMW. BMW-ul acesta este al patrulea model. Am pornit de la un BMW 525 şi acum am BMW 730 şi încă un Jeep X5. Am plăcerea să îmi conduc singur maşina, dar la drumurile lungi am şi şofer pentru că în general în Bucureşti sunt probleme mari cu locurile de parcare şi mi-ar lua prea mult timp', declară Carabulea, într-un interviu acordat Agerpres.
Spre deosebire de Carabulea, a cărui avere este estimată la 200 de milioane de euro, primarul Iohannis conduce limuzina germană, dar nu o deţine. BMW-ul i-a fost pus la dispoziţie gratuit în noiembrie 2010, pentru folosinţă, de către dealerul local Contempo Cars Sibiu.
Primarul a început colaborarea cu Automobile Bavaria Group în anul 2007 când Sibiul a fost Capitala Culturală Europeană. Până în prezent, acesta a condus două limuzine BMW Seria 7 oferite de Contempo Cars. Momentan, modelul ales este un BMW Seria 5 cu pachet M, motorizare 4.4 l, 407 cp şi tracţiune integrală xDrive. @N_