La 16 ani şi jumătate, Cătălin Ţîră, fiul unui fost jucător al Rapidului, a ajuns în curtea celebrului club italian Lazio Roma, fiind considerat de către reprezentanţii grupării romane una dintre marile speranţe ale echipei. Atacant a povestit cum a ajuns coleg cu Radu Ştefan şi ce i-a spus selecţionerul Răzvan Lucescu după ce l-a văzut la antrenamente.
Libertatea: Te gândeai că 16 ani vei ajunge să fii cooptat la un club mare al Italiei aşa cum este Lazio?
Cătălin Ţîră: Am jucat opt ani pentru Dinamo, apoi m-a remarcat un impresar care mi-a propus să merg în Italia, pentru a juca Udinese. De acolo am ajuns la Lazio. Totul a decurs foarte repede. Este un vis frumos pe care am reuşit să-l transform în realitate.
Tatăl tău a îmbrăcat tricoul Rapidului, tu pe cel al lui Dinamo. Nu a avut nimic de obiectat?
Tata m-a lăsat pe mine să aleg. A fost opţiunea mea să merg la Dinamo. Acolo am început fotbalul şi cred că au fost cei mai importanţi ani pentru mine.
Cu Radu Ştefan te întâlneşti?
Ne vedem aproape în fiecare zi. Este un băiat minunat. M-a ajutat foarte mult de când sunt la Lazio.
Cu ceva timp în urmă te-ai întâlnit cu selecţionerul Răzvan Lucescu...
A urmărit câteva antrenamente de-ale mele. I-a plăcut stilul meu şi m-a sfătuit să trag la tare în pregătire pentru că am perspective mari. A fost onoare pentru mine să aud aceste încurajări chiar de la antrenorul echipei naţionale.
Cu cei de la echipa mare te-ai antrenat?
De foarte multe ori. Am făcut chiar unele deplasări împreună cu echipa mare. Mă înţeleg chiar foarte bine cu căpitanul lui Lazio, Tomasso Rocchi.
Crezi că dacă ai fi rămas în ţară ai fi putut juca acum la o echipă de primă mână din campionatul intern?
Înainte de a pleca, domnul Borcea mi-a făcut o ofertă concretă de a juca pentru Dinamo. Am preferat