Cu pistolul in mană, ca in filmele cu cowboy, aşa a ştiut, sambătă noaptea, un bucureştean să se lupte pentru un loc de parcare de pe Calea Rahovei.
Când s-a întors acasă, la volanul Range Rover-ului său, bucureşteanul Marian M. (33 de ani) parcă a înnebunit când a văzut o dacie parcată pe locul pe care obişnuia el să-şi lase bolidul. Fără a sta prea mult pe gânduri, individul a scos un pistol, s-a năpustit peste cei doi bărbaţi care se aflau în interiorul maşinii respective şi a tras, lovindu-l pe unul dintre ei.
Tânărul împuşcat, în vârstă de 25 de ani, venise să-i ia apărarea prietenului său, căruia pistolarul îi cerea urlând să elibereze imediat locul de parcare.
Vecinii agresorului spun că, nu o dată, acesta i-a ameninţat cu pistolul. Iniţial, poliţiştii Secţiei 19 care au mers la faţa locului nu au găsit nimic, însă, ulterior, alertaţi de vecinii de bloc ai atacatorului, au găsit în zăpadă o bilă de cauciuc şi un cartuş. Individul care a tras pare să aibă mai mereu probleme cu poliţia În septembrie anul trecut, tânărul a fost prădat de un kilogram de aur de trei falşi poliţişti care au intrat peste el în casă.
Bandiţii l-au golit de bunuri, după care l-au încuiat în apartamentul său de la etajul 1. Omul a sărit atunci pe geam ca să ceară ajutor. Poliţiştii au stabilit că Marian M. deţine arma în mod legal. Dacă cel pe care l-a împuşcat va depune plângere, el va fi cercetat penal şi pentru vătămare corporală.