Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zeci de păsări moarte în Constanţa

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 9 ianuarie 2011 · ·

Locuitorii unui cartier din sudul Constanţei au intrat ieri după-amiază în panică după ce în spatele unui bloc turn au găsit pe jos zeci de grauri morţi, iar alte câteva exemplare zăceau în copaci. Sursa: Feri PredescuSursa: Reuters

1 /.

Oamenii s-au gândit că este un caz asemănator celor din SUA şi Italia şi au anunţat Direcţia Santiar Veterinară. Au strâns câteva păsări moarte, le-au pus într-o pungă şi le-au dus la sediul DSV.

“30 şi ceva am găsit, măcar să vadă de ce au murit, să nu ne impacientăm aiurea, o fi din cauza ciudăţeniilor care se întâmplă prin lume“, ne-a declarat Laurenţiu Negrescu, localnicul care a descoperit păsările moarte.

Specialiştii DSV nu şi-au putut exprima un punct de vedere. “Fără să facem o necropsie nu ne putem baza numai pe examinarea vizuală pentru a pune un diagnostic privind cauza morţii”, a explicat inspectorul Daniela Lipoveanu.

Cauza reală a morţii graurilor va fi stabilită la începutul săptămânii viitoare după probele de laborator. Specialiştii nu exclud însă şi varianta ca cineva să fi otrăvit graurii şi să-i fi aruncat de la etaj.

Fenomenele stranii, care se întâmplă în ultima perioadă în întreaga lume, rămân fără explicaţie. În prima zi a noului an, locuitorii orăşelului Beebe, din Arkansas, Statele Unite, au fost surprinşi de o ploaie de păsări moarte căzute din cer. Iniţial s-a crezut că cele peste 5.000 de păsări ar fi victimele focurilor de artificii. Ulterior, autorităţile au anunţat că nu cunosc cauza morţii acestora.

Câteva zile mai târziu a plouat cu păsări moarte şi în Louisiana, misterul adâncindu-se pe 5 ianuarie, când în Suedia au fost descoperite aproximativ 60 de păsări moarte. Ieri, în Faenza (Italia) cel puţin 400 de porumbei au fost găsiţi morţi de-a lungul unui drum.

Dacă în Suedia autorităţile au declarat că păsările şi-au pierdut viaţa în urma unei

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 9 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 10 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 5 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 6 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

19°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°