Bruxelles nu mai vrea ca aceste costuri să fie suportate de contribuabili
De asemenea, autorităţile naţionale vor putea să gestioneze băncile cu probleme, fără ca acestea să fie naţionalizate
În viitor, europenii ar trebui să fie scutiţi de plata viitoarelor falimente bancare, costuri pe care deţinătorii de obligaţiuni le vor prelua, potrivit unui proiect de lege al Comisiei Europene, care oferă autorităţilor naţionale mai multă putere pentru a interveni în contextul unei crize, potrivit Euobserver.com
Executivul Uniunii Europene a dezvăluit anumite norme care vor fi discutate şi care sugerează că deţinătorii de obligaţiuni ar trebui să accepte o transformare a investiţiilor în obligaţiuni în acţiuni ale băncilor care au probleme.
Reacţionând la problemele băncilor în timpul crizei economice, statele membre au ales să salveze instituţiile financiare cu banii publici. Suportul Guvernelor acordat băncilor s-a ridicat la 13 puncte procentuale din Produsul Intern Brut, conform cifrelor făcute publice de Comisia Europeană.
"Impactul asupra contribuabililor este evident"
După ce au salvat băncile cu banii contribuabililor, autorităţile au impus o serie de măsuri de austeritate, pentru a putea plăti datoriile rezultate din aceste salvări.
Aceste măsuri au fost destul de nepopulare printre cetăţenii europeni, care se plâng că plătesc preţul unui crize pe care nu ei au creat-o.
"Impactul asupra contribuabililor este evident", arată Executivul Uniunii Europene într-o declaraţie de presă, adăugând că modul în care criza a fost gestionată arată existenţa unor "grave deficienţe".
"Trebuie să punem în aplicare un sistem care asigură faptul că Europa este bine pregătită pentru a face faţă falimentelor bancare într-o manieră ordonată - fără a determina contribuabilii să plătească din nou", a declarat comisarul eu