Conducerea Spitalului de Urgenţe din Iaşi a decis, luni, eliberarea din funcţia de purtător de cuvânt a medicului Tudor Ciuhodaru, care cu o zi în urmă s-a înscris în PC, totodată acestuia urmând să îi fie imputată suma de 29.343 de lei pe motiv că a fost remunerat şi de spital, şi de Parlament, potrivit Mediafax.
Într-un comunicat de presă transmis luni, conducerea Spitalului de Urgenţe din Iaşi susţine că, în urma analizării pontajelor, a constat că, în parioada mai 2009-noiembrie 2010 medicul Ciuhodaru, care este şi deputat, a primit "necuvenit" de la bugetul statului suma de 29.343 de lei, transmite corespondentul Mediafax.
"Au fost analizate pontajele de la spital şi situaţia prezenţelor la Camera Deputaţilor şi s-a constatat că în perioada mai 2009-noiembrie 2010 doctorul Ciuhodaru a fost, scriptic, în ambele locuri de muncă, remuneraţia primită necuvenit de la bugetul statului fiind de 29.343 de lei", se arată într-un comunicat transmis de managerul Spitalului de Urgenţe, Vladimir Poroch.
Acesta susţine că Tudor Ciuhodaru a depăşit norma de lucru prevăzută în cazul medicilor parlamentari şi că "a cerut în repetate rânduri, pe un ton ridicat, angajatelor de la biroul personal al unităţii să-i fie acceptate pontajele care contravin legii".
Totodată, managerul spitalului ieşen, Vladimir Poroch, susţine că în aceeaşi şedinţă s-a decis eliberarea medicului Tudor Ciuhodaru din funcţia de purtător de cuvânt al Spitalului de Urgenţe din Iaşi.
Contactat de corespondentul Mediafax, medicul Tudor Ciuhodaru a spus că decizia conducerii spitalului este una politică, fiind luată la o zi după ce şi-a anunţat înscrierea în Partidului Conservator.
"Credeam că lucrurile au fost clare încă din 2008, când am fost ales deputat. Am stat în spital atât cât a fost nevoie, deşi am activat şi ca parlamentar. Faptul că decizia vine la o zi după ce am i