Ceauşescu, Mussolini, Hitler, Mao şi Bokassa se află pe lista dictatorilor secolului al XX-lea care au fost tiranizaţi de soţiile lor, potrivit unui eseu publicat duminică, de site-ul lefigaro.fr. Deşi au condus lumea, au decis soarta a milioane de oameni şi au contribuit la instaurarea unui cult al personalităţii care a depăşit orice imaginaţie, în viaţa lor privată, mulţi dintre dictatorii secolului trecut deveneau din lupi adevăraţi mieluşei, cedând fără drept de apel în faţa capriciilor soţiilor şi metreselor lor şi suportând cu stoicism crizele de gelozie ale acestora. Autoarea franceză Diane Ducret evocă, într-un eseu intitulat “Femmes de dictateur”, aceste scene de budoar care au animat, adeseori în cel mai mare secret, vieţile tiranilor din secolul trecut. Scriitoarea franceză prezintă în eseul ei maniera în care influenţa exercitată de aceste femei s-a dovedit a fi uneori decisivă în carierele şi opţiunile politice ale acestor lideri politici. De la ultima amantă franţuzoaică a lui Salazar la numeroasele metrese ale lui Mao, Mussolini şi Bokassa, la Nadia Krupskaia, una dintre soţiile lui Lenin, Nadia Alliluyeva, soţia suicidară a lui Stalin, Elena Ceauşescu sau Eva Braun, amanta care îl admonesta pe Hitler fără să îl ofenseze, toate au influenţat, în felul lor, destinele acestor bărbaţi care au construit istoria sângeroasă a secolului XX. Iunie 1975, golful Aqaba, Marea Roşie. Soţii Ceauşescu sunt invitaţii regelui Hussein al Iordaniei, care îi găzduieşte în reşedinţa lui de vacanţă. Este prima oară când Elena Ceauşescu păşeşte pe un iaht. Dintr-o dată, acest obiect de lux plutitor i se potriveşte ca o mănuşă. Cu ocazia unei plimbări pe plajă, după cină, ea începe să suspine: “Vreau acest iaht. Nu voi pleca de aici fără el”. Nicolae Ceauşescu găseşte că e o idee seducătoare. De ce nu ar avea şi el propriul iaht ancorat la ţărmul Mării Negre? Ce mare puter