A avut posibilitatea să participe la zeci de proiecte extraşcolare care i-au purtat paşii în mai multe ţări din Europa. Îşi doreşte să promoveze turismul vâlcean peste hotare.
profil
NĂSCUTĂ. 25 mai 1992, Râmnicu Vâlcea.
STUDII. Este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân din Râmnic.
IDEALURI. I-ar plăcea să urmeze o carieră în domeniul afacerilor.
Ioana este o tânără frumoasă şi serioasă care ştie exact ceea ce vrea să facă pe viitor în ceea ce priveşte cariera pe care i-ar plăcea să o urmeze. „M-am gândit foarte bine şi am ajuns la concluzia că o carieră în domeniul afacerilor este cea mai potrivită pentru mine. Eu consider că educaţia antreprenorială se face în familie, iar cel mai bine ar fi ca această educaţie să pornească de la o vârstă fragedă", afirmă Ioana Rebenciuc. Tânăra mărturiseşte că în viitorul apropiat se va alătura părinţilor ei pentru a conduce afacerea familiei. „Avem o afacere în domeniul turistic, dar din păcate, mai este mult de muncă până ce turismul din România şi implicit cel din Vâlcea, va fi promovat aşa cum este cel din străinătate. La noi, este nevoie, în primul rând, de o infrastructură mai bună pentru a reuşi să ne atragem câţi mai mulţi turişti, în special, străini", completează Ioana. Între timp, tânăra se ocupă de şcoală, unde este implicată în foarte multe proiecte. „În urmă cu mai mulţi ani am decis să mă implic în proiectele europene care mi-au oferit o deschidere incredibilă spre o altfel de lume. Aşa am ajuns să vizitez mai multe ţări, să cunosc locuri, oameni şi culturi noi", povesteşte eleva.
Amintiri cu dansatori de flamenco
Ajutată şi de profesoara sa, Mariana Trainea şi alături de mai mulţi colegi din cadrul Colegiului Naţional Mircea cel Bătrân, eleva a participat la zeci de proiecte internaţionale vizitând ţări ca Portugalia, Spania, Italia,