Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mini-revolta comercianţilor din Piaţa Mare

Publicat in Vocea Brailei, luni 10 ianuarie 2011 ·

* pieţarii erau speriaţi de vestea că un anumit tip de tarif ar fi urmat să se majoreze de câteva zeci de ori * a fost o confuzie la mijloc, întrucât majorarea ar urma să fie negociată individual cu Administraţia Pieţelor *

Vâlvă mare, vineri, în Piaţa Halelor în rândul comercianţilor. Vestea că se majorează de câteva zeci de ori tariful pe care îl plătesc pentru suprafeţele ocupate în faţa standurilor comerciale pe aleea de acces de pe lângă halele centrale a fost catalizatorul unei acţiuni spontane de protest. "Nu este normal aşa ceva! Vă daţi seama, eu plătesc acum pentru suprafaţa din faţa standului unde îmi expun marfa undeva la 0,8 lei/mp pe zi, ceea ce lunar înseamnă undeva la 700 de lei inclusiv TVA, iar zilele astea ni s-a pus în vedere că se va aplica un tarif de 6,8 lei/mp pentru fiecare zi! Păi, am făcut un calcul şi ar ieşi că lunar este vorba de circa 6.000 lei adică 60 de milioane de lei vechi! O enormitate care îmi depăşeşte cu mult realizările financiare medii pentru magazinul meu", se plângea unul dintre comercianţi. "La fel este şi la mine, pentru că pe lângă chiria pe spaţiul comercial ar mai trebui să achit în plus tariful acesta exorbitant pentru locul din faţa standului unde am marfa. Păi, să vină să vadă rezultatele financiare că nu fac nici măcar banii de chiria pe care vor să o ceară acum de la noi. Mai ales acum, lunile astea, când vânzările sunt foarte mici", a completat un alt comerciant. "Noi înţelegem că actuala conducere a Administraţiei Pieţelor este prinsă între ciocan şi nicovală pentru că nu face altceva decât să aplice o hotărâre de Consiliu Local, dar trebuie să fim şi noi înţeleşi că un astfel de tarif este enorm şi ne-ar falimenta!", au conchis protestatarii.

Sosit în piaţă pentru a sta de vorbă cu agenţii comerciali, directorul general al Administraţiei Pieţelor, Costică Bălan, a lămurit lucrurile: la mijloc a

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Pericol în curtea unui cămin cu 72 de bătrâni din judeţul Constanţa – Elicea unei eoliene funcţionează necotrolat din cauza vântului / Vârstnicii, relocaţi / Casele pe o rază de 250 de metri, evacuate / Trei rezervoare cu GPL, în apropiere - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Elicea unei eoliene din localitatea Poarta Albă, judeţul Constanţa, funcţionează necotrolat din cauza vântului. Eoliana este amplasată la zece metri de un cămin cu 72 de vârstnici, iar în apropierea sunt trei rezervoare cu GPL. Vârstnicii au fost re

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 12 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 6 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 9 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum 9 ore
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum 9 ore
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

VIDEO Marele Duce de Luxemburg a anunţat data abdicării sale în discursul de Crăciun

HotNews acum 7 ore
Abdicarea Marelui Duce de Luxemburg este din ce în ce mai clară. Henri de Luxembourg, care în iunie anul trecut a schiţat transferul de putere către fiul său cel mare, a dezvăluit data reală a predării ştafetei în timpul discursului său de Crăciun,

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum 10 ore
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

BoardingPass, despre facturile publicate de Marcel Ciolacu: E puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, an în care au avut loc zborurile cu avionul privat

News.ro acum 6 ore
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a dorit să demonstreze că a achitat din surse proprii călătoriile cu avioanele Nordis conţin date care arată că este puţin probabil ca aceste facturi să

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/4°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

1°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-3°
joi

-3°/4°
vin.

0°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/4°