Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministerul Agriculturii vrea un sistem de acreditare a firmelor ce întocmesc proiecte finanţabile prin FEADR

Publicat in Vocea Brailei, luni 10 ianuarie 2011 ·

* cauza: multe din proiectele depuse sunt de slabă calitate

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără, a anunţat că a dispus ca până la 17 ianuarie 2011, Direcţia Generală de Dezvoltare Rurală - Autoritatea de Management pentru PNDR din cadrul Ministerului Agriculturii să elaboreze un sistem de acreditare a firmelor de consultanţă ce întocmesc proiecte finanţabile prin FEADR.

Demersul are ca scop întărirea rolului consultanţei în elaborarea de proiecte conforme, eligibile, finanţabile şi viabile economic. "În urma analizelor efectuate în ultima perioadă, s-a constatat că multe din proiectele evaluate de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) sunt de slabă calitate. Acestea au probleme referitoare la dovedirea respectării criteriilor de eligibilitate şi a îndeplinirii criteriilor de selecţie. Deşi elaborarea documentaţiei tehnice este o cheltuială eligibilă, consultanţii nu au realizat o îndrumare corectă a beneficiarilor, care ar fi condus la evitarea unor astfel de situaţii", şi-a motivat decizia oficialul ministerial într-un comunicat de presă.

Printre aspectele nesatisfăcătoare identificate se numără slaba fundamentare a studiilor de fezabilitate şi a memoriilor justificative în ceea ce priveşte necesitatea proiectului sau a unor achiziţii din cadrul acestuia. Alte probleme întâlnite sunt supradimensionarea atât din punct de vedere valoric, cât şi al capacităţii de producţie, slaba calitate tehnică a proiectelor, cash-flow nerealist, etc.

"Existenţa unui sistem de acreditare a firmelor de consultanţă ce întocmesc astfel de proiecte se impune, în condiţiile în care calitatea slabă a proiectelor derulate prin PNDR poate afecta implementarea Programului şi poate conduce la o risipă a fondurilor publice alocate dezvoltării agriculturii şi spaţiului rural", se subliniază la finalul comunicatului. * cauz

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bloc în flăcări, la Timișoara. 16 persoane au fost evacuate de către echipajele de pompieri VIDEO

Ziare.com acum 35 minute
VIDEOIncendiu la etajul întâi al unui bloc din Timișoara, luni. 16 persoane, inclusiv o fetiță de 8 ani, au fost evacuate. Din fericire, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale pentru niciuna dintre ele. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU

Știri România Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla cu mașina la semafor. Ce spune Poliția

Ziua Constanta acum 59 minute
Un bărbat a murit în timp ce staţiona cu maşina la un semafor, transmite azi, 13 ianaurie 2025, IPJ Timiș. Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla în mașină, la semafor, azi, 13 ianuarie. Potrivit IPJ Timiș, echipajul medical, prezent la

Câți bani a câștigat Jaqueline Cristian, după calificarea în turul 2 la Australian Open

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jaqueline Cristian (26 de ani, 82 WTA) a învins-o pe Petra Martic (33 de ani, 131 WTA), scor 6-2, 4-6, 7-6, și . Sportiva din România a obținut o sumă importantă în urma acestui succes. În urma acestui succes, ea a câștigat 75.686 de euro

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 2 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

Rusia acuză Ucraina că a efectuat un atac cu drone asupra gazoductului TurkStream, singurul care mai alimentează Europa

News.ro acum o ora
Rusia a acuzat luni Ucraina că a folosit drone pentru a ataca o staţie de distribuţie a gazului de pe gazoductul TurkStream, singura rută a gazului rusesc către Europa de când tranzitul prin teritoriul ucrainean a fost oprit la 1 ianuarie, iar gazod

Suedia va testa o nouă tehnologie care presupune alcătuirea de roiuri de drone cu funcţii autonome

Mediafax acum o ora
Ministrul Apărării, Pal Jonson, a anunţat luni că Suedia va testa noua tehnologie a roiului de drone dezvoltată de grupul Saab (SAABb.ST) şi de forţele armate. Jonson a declarat într-o conferinţă de presă că armata va testa tehnologia dezvoltată în

Val de aer polar în România. Cât de mult vor coborî termometrele și unde va fi cel mai frig

Adevarul acum 35 minute
Vremea se răcește, pe fondul unui val de aer polar, iar frigul va persista până la mijlocul acestei săptămâni. Cele mai joase temperaturi se vor înregistra în depresiuni.

Blue Origin, compania fondată de miliardarul Jeff Bezos, a amânat din nou lansarea rachetei New Glenn care se vrea a fi concurent pentru SpaceX

HotNews acum 2 ore
Blue Origin, compania fondată de Jeff Bezos, a amânat din nou lansarea mega-rachetei New Glenn, de data aceasta nu din cauza vremii, ci din motive tehnice. Compania fondatorului Amazon vrea să devină un concurent real pentru SpaceX, însă are mult de

Bărbat condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare în Italia pentru tâlhărie calificată, prins în Gara Craiova

News.ro acum o ora
Un bărbat de 37 de ani, care fusese dat în urmărire internaţională după o condamnare de şapte ani şi jumătate de închisoare primită în Italia pentru tâlhărie calificată, a fost prins în Gara Craiova. ”În noaptea de 12 spre 13 ianuarie, poliţişti din

Sindicat: 13 poliţişti din 14 planificaţi în serviciu la Biroul de Ordine Publică Sibiu şi 3 poliţişti din 4 de la o secţie, în concediu medical, nemulţumiţi de măsurile fiscal-bugetare / Apel către autorităţi să sprijine poliţiştii / Reacţia IPJ Sibiu

News.ro acum o ora
Sindicatul DECUS avertizează, luni, asupra unor situaţii deosebite apărute ca urmare a măsurilor dispuse prin Ordinaţna trenuleţ şi relatează cazul unor poliţişti din Sibiu care au intrat în concediu medical pe fondul nemulţumirii. Sunt în această s

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/1°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/2°
joi

-3°/2°