Cristi Zaharia (43 de ani), fost jucător al naţionalei de handbal a României, stabilit în SUA, a rememorat pentru Libertatea ultimul mare succes al nostru la o competiţie internaţională: medalia de bronz (1990). El a vorbit şi despre CM 2011 (Suedia, 13-30 ianuarie).
Libertatea: Ce vă amintiţi de la CM 1990?
Cristi Zaharia: În grupe nu am avut probleme cu Elveţia, Cehoslovacia şi Coreea de Sud. Apoi, în grupele principale, în meciul decisiv cu Ungaria, am fost furaţi de arbitrii iugoslavi. Am terminat pe locul al doilea, după Suedia, şi am jucat finala mică cu francezii, 27-21 pentru noi.
Cum era acea echipă?
Arătam ca o campioană mondială. Era un alt spirit decât cel de acum. Nu conta că veneam de la Steaua, Dinamo, Timişoara sau Baia Mare, atunci când se lovea unul, ne durea pe toţi. Apoi, domnul Oţelea reuşise să ne motiveze la maximum. Când veneam la naţională şi jucam cu tricolorul pe piept, simţeam că ardea tricoul pe noi. Ne-am rupt mâinile şi picioarele pe 100 $ pentru acea performanţă.
Ce şanse avem la Mondialul din Suedia, care începe joi?
Eu am încredere că Stângă va reuşi să-i motiveze pe jucători. Aceştia trebuie să treacă peste durere, peste ambiţii şi peste greşeli, iar a doua zi, după meci, să nu aibă regrete, ci să simtă că au dat 200% din ceea ce puteau. Direcţie greşită în sport
Cum se vede handbalul românesc din SUA?
Nu vreau să supăr pe nimeni cu punctul meu de vedere, dar sunt profund întristat de direcţia pe care merge handbalul masculin. Noi, care exportam jucători valoroşi, am ajuns să importăm străini mediocri pe bandă rulantă. Trebuie să ne dăm seama că ne aflăm în secolul XXI şi că trebuie să ne adaptăm sportului profesionist. Am o durere acută şi pentru Dinamo, acolo unde s-a renunţat mult prea uşor la o tradiţie extraordinară în handbal, prin desfiinţarea acestei secţii.
Americanii, poten
