Un focar de pestă porcină africană, o boală mortală pentru porci dar netransmisibilă la om, a fost descoperit în regiunea Leningrad (nord-vestul Rusiei), unde se află oraşul Sankt-Petersburg, au anunţat duminică autorităţile sanitare ruse, citate de AFP, potrivit Mediafax.
Mai multe cadavre de porci au fost găsite la 31 decembrie într-o fabrică de tratare a deşeurilor din regiunea Leningrad, a anunţat Roselhoznadzor, serviciul rus de control veterinar şi fitosanitar într-un comunicat.
Analizele au arătat că aceste animale poartă materialul genetic al virusului pestei porcine africane, potrivit comunicatului.
În urma cercetărilor, "focarul bolii a fost descoperit noaptea trecută (sâmbătă seara) într-o fermă privată", a precizat el.
Acesta a declarat că au fost luate toate măsurile antiepizootice necesare.
În prezent, nu există niciun vaccin împotriva acestei boli.