Dacă preşedintele îşi asumă răspunderea politică pentru acest eşec glorios, de ce nu demisionează?

Văzând reacţiile unora dintre politicienii noştri, ba chiar şi ale multor analişti & canalişti, la aflarea ştirii că e foarte posibil să nu intrăm în spaţiul Schengen în martie, m-a bântuit impresia că nu trăiesc într-o ţară cu totul normală. Multă isterie, ofuscare de virgină hărţuită, comportamente persecutat-persecutorii, inadecvare cât cuprinde, poate chiar mai multă decât atât. Dacă aceste lucruri nu sunt cu totul de mirare nicăieri în cazul publicului obişnuit şi chiar al politicienilor banali, reacţiile de la nivelul ipotetic calificat în politică externă te lasă cu gura căscată. În prima fază, dl Baconski a sărit cu şantajul la ditai Uniunea Europeană - dacă România nu este acceptată, va bloca aderarea Croaţiei şi va renunţa la procesul de monitorizare! Nu contează că nu avem nimic cu croaţii, nu contează că nici măcar nu putem renunţa la monitorizare - care a fost o condiţie a aderării! În loc să-şi revină după gogomănia cu pricina, ministrul de Externe o continuă pe panta declaraţiilor şocante - mai întâi demisionează, apoi demisionează dacă i-o cere premierul, după care nu mai demisionează, pentru că nu e nimic oficial. Poate fi liniştit dinspre partea asta, va fi oficial! ­Nu-ţi vine să crezi că acest om a fost ambasador la Vatican ani de zile şi n-a învăţat nimic acolo. Şi că, apoi, a fost ambasador la Paris, iar Franţa este unul dintre principalii oponenţi. Pe de altă parte, premierul, care n-a văzut încă oficial Bruxelles-ul, tace ca peştele, iar preşedintele ne anunţă cu voce trist-cavernoasă că îşi asumă răspunderea politică pentru acest eşec glorios. Atunci, de ce nu demisionează? Când credeam că mintea coboară în capetele înfierbântate ale politrucimii noastre, a şi apărut ideea creaţă că, dacă nu suntem primiţi, nu vom mai patrula pe grani