Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral realizează lucrări de combatere a eroziunii costiere UPDATE

Publicat in Adevarul, luni 10 ianuarie 2011 ·

ABADL a demarat lucrări de reablitare pe falezele din Olimp, Costineşti, Tuzla şi Eforie Sud. Aceste lucrări au rolul de a reface zonele erodate .

UPDATE ora 18.25: Reprezentanţii Regiei Autonome Judeţene de Apă (RAJA) Constanţa s-au deplasat astăzi în zona taberei Cosmos din Eforie. Ajunşi la faţa locului, aceştia au observat că procesul de surpare al falezei s-a accelerat, iar autorităţile locale nu au transmis nicio solicitare către în acest sens către RAJA.

„Reprezentanţii noştri s-au deplasat la faţa locului pentru a veni veni în sprijinul proprietarilor de imobile din zonă. Au fost prelevate din nou probe de apă de la baza taluzului, iar în urma analizării acestora a rezultat că apa scursă nu este potabilă, deci nu provine din reţelele de alimentare cu apă“, a declarat Irina Oprea, purtător de cuvânt al RAJA.

Irina Oprea a mai precizat că RAJA nu are conducte de apă potabilă în zona surpată a falezei.

„Sistemul de alimentare cu apă al caselor din zonă, ce este localizat pe partea cealaltă a falezei, a fost verificat de mai multe ori de către reprezentanţii Secţiei Eforie cu autolaboratorul, cu aparatele de detectare a pierderilor de apă, dar şi prin sondaje şi niciodată nu au fost constatate pierderi“, a mai spus purtătorul de cuvânt.

Pe baza cercetărilor efectuate de ABADL privind evoluţia zonei costiere, s-a ajuns la concluzia ca eroziunea costieră atinge în unele zone rata de circa 2 metri pe an. Sectoarele cele mai afectate de fenomenele de eroziune sunt cele situate în sudul litoralului, adică staţiunile Mamaia Nord, Mamaia Sud, Tomis, Eforie Centru, Eforie Sud, Tuzla, Olimp - Venus, Saturn - Mangalia, 2 Mai - Vama Veche. Eroziunea cea mai accentuată se manifestă in staţiunea Mamaia, unde se estimează o retragere a liniei ţărmului de circa 40 de metri în următorii 20 de ani.

Proiectul demarat de ABADL urmăreşte elaborare

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elon Musk, mai bogat ca niciodată după victoria lui Trump. Averea lui e aproape cât PIB-ul României

Ziare.com acum 45 minute
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Cine este Scott Bessent. Omul ce se va ocupa de economia lui Trump din în funcţia de secretar al Trezoreriei SUA

Mediafax acum 56 minute
Bessent va avea sarcina de a supraveghea cele mai importante angajamente economice ale preşedintelui ales, inclusiv reducerile majore de taxe, fiind de asemenea responsabil de stabilitatea celei mai mari economii a lumii, cu cea mai importantă piaţă

Putin afirmă că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare, în timp ce Ucraina a anunţat că lucrează la dezvoltarea unor

Alegeri 2024 în diaspora. Câți români au votat la secțiile din străinătate până sâmbătă dimineață

Ziua Constanta acum 28 minute
Până sâmbătă la ora 3.00, s-au prezentat la urne în diaspora, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 41.055 de alegători, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea secţiilor vine

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Momentele care au marcat campania electorală pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum 47 minute
Acuzaţii de spionaj, zboruri private, ferme de troli, un precedent juridic periculos la adresa democraţiei şi umbra lui Traian Băsescu au marcat campania electorală pentru prezidenţiale. Marcel Ciolacu a zburat cu un avion privat în Monaco, alături

Calendar ortodox, 23 noiembrie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În această lună în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Amfilohie, episcopul Iconiei. Acest sfânt, după ce a trecut fiecare treaptă bisericească şi a strălucit cu nevoinţă şi dumnezeiască cunoştinţă, a fost hiroto

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 6 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 47 minute
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 8 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 10 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-4°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°