Respingerea României de la accesul în spaţiul Schengen a fost declicul necesar pentru ca politicianul de la noi să scoată de la rastel conceptul de onoare naţională. Până acum, ai noştri făceau sluj în faţa oricărei sugestii venite din afară, în cadrul unui joc care păstra mult din caracteristicile trecutului. „Facem frumos în afară, dar să ne lase pe noi să gestionăm cum ne taie capul treburile dinăuntru!" A fost, vreme de două decenii, cuvântul de ordine avut în vedere de noul dominator politic, indiferent de partidul din care provenea sau spre care migra (este şi cauza pentru care migrarea de la un partid la altul s-a făcut şi se face fără greţuri şi probleme de conştiinţă).

Într-un fel, atitudinea aceasta continua îmbufnatul principiu ceauşist referitor la „neamestecul altora în treburile noastre interne, interpretarea pretenţiilor - nejustificate, câtă vreme eram oamenii ruşilor - la independenţă naţională. Cum se ştie, e mai multă independenţă naţională în dezvoltarea unei economii bazate nu pe importuri, ci pe propriile resurse, decât în zece declaraţii belicoase, dar asta e cu totul altă poveste. Clasa noastră politică şi-a asigurat prosperitatea şi perpetuitatea de la o generaţie la alta pe baza minunatului dicton: „Zicem că facem ca voi, dar ne vedem de-ale noastre aşa cum ştim noi".

Şi iată, părea că totul merge bine, chiar şi după intrarea României în UE, în ianuarie 2007. Figuraţia, gesticulaţia, ritualurile politice şi chiar costumaţia dădeau bine şi mimau europenitate. Dar în interiorul ţării încuscririle, nepotismele, comportamentele de vechili abuzivi şi strângerea şurubului pe seama celor mici şi slabi, persecutarea adversarului politic şi identificarea poziţiei de lider politic cu cea de autocrat al resurselor arătau - şi arată - că suntem, bine mersi, în interiorul proiectului iniţial.

Pe acest fundal, dirigenţii români au trat