Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Congresmen american, rănit grav într-un incident armat

Publicat in Curierul, luni 10 ianuarie 2011 ·

Reprezentanta democrată Gabrielle Giffords a fost rănită şi se află în stare critică în urma unui incident armat produs sâmbătă dimineaţă la Tucson, Arizona, soldat cu moartea a şase persoane şi rănirea altor cel puţin 11 persoane, au declarat surse oficiale, citate de CNN, informează Mediafax. Printre victime se află şi o fetiţă de nouă ani. Purtătorul de cuvânt al Centrului Medical Universitar din Tucson, Darci Slaten, a declarat că Giffords a fost supusă, sâmbătă după-amiază, unei intervenţii chirurgicale pentru o rană suferită la cap. Acesta a mai declarat că la spital au mai fost aduse nouă persoane rănite, printre care se numără şi un copil. Toţi răniţii se află în stare gravă sau critică şi sunt supuşi unor intervenţii chirurgicale. Gabrielle Gifford se află în stare critică, însă directorul departamentului de traumatologie al Centrului Medical Universitar din Tucson, Peter Rhee, s-a declarat optimist în legătură cu şansele ei de recuperare. El a adăugat că cinci dintre cele zece victime internate la Centrul Medical Universitar se aflau în stare critică şi, în afara lui Gifford, ceilalţi răniţi au fost stabilizaţi. Surse din cadrul forţelor de ordine au declarat că printre celelalte persoane rănite se află şi un judecător federal din Arizona. Potrivit şefului departamentului local al poliţiei, Rich Castigar, citat de CNN, cel puţin şase persoane au murit şi alte 12 au fost rănite. Printre victimele care au decedat în urma atacului armat se află şi o fetiţă în vârstă de nouă ani, care a murit la spital. Atacul a avut loc în jurul orei locale 10.00 (19.00, ora României), a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din comitatul Pima, Jason Ogan. Giffords, în vârstă de 40 ani, participa la o întâlnire cu alegătorii la un magazin Safeway, în momentul în care un bărbat înarmat s-a apropiat şi a deschis focul. Un purtător de cuvânt al FBI a declarat că agenţia

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum o ora
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control ruguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum 22 minute
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum o ora
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Moarte tragică în Dolj Bărbat găsit mort după ce a plecat cu vitele la păscut. Ce spun autoritățile

Ziua Constanta acum 56 minute
Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din județul Dolj a fost găsit mort, cu urme de violență pe corp. Poliția suspectează că decesul ar fi fost cauzat de un animal cornut. Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din judeţul Dolj, care a plecat cu vitele

Nicuşor Dan e convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el lasă postul liber

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, se arată convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el va fi ales preşedinte al României. Dan precizează că o asemenea atitudine ar fi îndreptăţită

YouTube testează un nou buton pentru redarea aleatorie a conţinutului

Mediafax acum o ora
YouTube testează o funcţie nouă în aplicaţia Android, numită „Play something”, care permite redarea aleatorie a videoclipurilor în funcţie de preferinţele utilizatorilor. Funcţia este similară unui experiment de anul trecut, dar vine cu îmbunătăţiri

Elicopterul SMURD solicitat la Constanţa pentru un accident grav: trei răniţi

Mediafax acum 41 minute
Un accident grav a avut loc sâmbătă, în Sibioara, judeţul Constanţa. O maşină s-a răsturnat, o persoană fiind încarcerată şi două rănite, dar conştiente. A fost solicitat elicopterul SMURD. Potrivit ISU Constanţa, o maşină s-a răsturnat în şanţ în S

Ministerul de Externe italian și aeroporturile din Milano, țintele unui atac cibernetic

Wall-Street.ro acum 38 minute
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost ţintele unui atac cibernetic, a anunţat agenţia italiană pentru securitate cibernetică. Atacul a fost revendicat pe Telegram de către grupu

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 56 minute
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

O femeie s-a dezbrăcat și a vrut să-l fure pe pruncul Iisus de la Vatican VIDEO

Ziua News acum 2 ore
O activistă ucraineană Femen a încercat să fure Pruncul din scena Nașterii Domnului de la Vatican. Tânăra în vârstă de 28 de ani s-a dezbrăcat înainte de a se cațăra peste gard și de a se repezi spre șopronul din fața bazilicii, anunță Corriere dell

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°