Profesorul de la Vizureşti ajută anual sute de familii nevoiaşe şi îi îndrumă pe copii să-şi facă un rost în viaţă.
Un romantic incurabil. Un veşnic îndrăgostit de copilărie. Ion Nilă a recunoscut că nu poate să trăiască departe de zâmbetele celor mici. De mai bine de 30 de ani, supraveghează atent şi temeinic creşterea şi educaţia copiilor de la Vizureşti. „Mă trag dintr-o familie de oameni simpli din Câmpulung Muscel. Copilăria a fost o perioadă frumoasă a vieţii mele. Stăteam în casa bunicilor, pe malul Râului Târgului, un fir de apă ce desparte oraşul în două. Îmi plăcea să merg în zăvoiul de pe malul apei, undeva în apropierea oraşului”, îşi aminteşte dascălul. Ion Nilă a vrut de mic să ajungă învăţător. Şi-a dorit la un moment dat să devină şi magistrat. După ce a absolvit Liceul Pedagogic din Câmpulung, ca şef de promoţie, a primit cel mai bun post. Dar, fiindcă vroia să urmeze Facultatea de Drept, s-a sfătuit cu dirigintele său cum să facă să ajungă mai aproape de Bucureşti. „Mi-a spus să aleg la repartiţie un post într-o localitate dinspre Capitală, ca să pot face naveta. Aşa am ajuns la Vizureşti”, povesteşte Ion Nilă.
A fost dat afară de la Facultatea de Drept, fiindcă sora a plecat ilegal în SUA
În vacanţa de vară, s-a îmbrăcat la patru ace şi a plecat spre locul ales. Vroia să vadă cum stau lucrurile. „Asta se întâmpla prin 1976. Am luat trenul, am coborât în Gara Ciocăneşti şi am pornit pe un drum lung de câmpie. Parcă nu se mai termina. Eu, crescut la oraş, în zonă de munte, mă simţeam pierdut în imensitatea câmpului”, spune Ion Nilă. Dascălul zâmbeşte când rememorează acele momente. Îmbrăcat la costum, purtând cravată, s-a urcat într-un IMS. „M-am aşezat lângă un butoi cu varză murată. Şi, uite aşa, am ajuns eu pe meleagurile astea şi nu am mai putut să mă rup de aici”. Ion Nilă a îndeplinit în paralel şi funcţia de director al căm
