Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primele teste asupra craniului găsit pe malul Oltului nu confirmă că ar fi al Elodiei Ghinescu

Publicat in Adevarul, luni 10 ianuarie 2011 ·

Primele teste asupra craniului găsit pe malul râului Olt nu confirmă faptul că ar fi al avocatei Elodia Ghinescu, dată dispărută la sfârşitul lunii august 2007, specialiştii încercând să stabilească al cui este, au declarat surse judiciare.

Experţii citaţi de Mediafax au extras profil genetic din dinte, însă testul nu a fost relevant, apoi au trecut la obţinerea de ADN din craniu, au precizat sursele citate.

Primele teste nu au confirmat faptul că ar aparţine crainiul Elodiei Ghinescu, însă experţii încearcă să stabilească identitatea persoanei în baza informaţiilor pe care le au. Craniul a fost descoperit anul trecut, pe malul râului Olt, în judeţul Covasna, iar bărbatul care l-a găsit a sunat la 112. În zonă nu au fost găsite alte fragmente umane.

Primele cercetări au indicat faptul că persoana căreia îi aparţine craniul ar fi o femeie în vârstă de 35 - 40 de ani. Anchetatorii au făcut verificări în baza de date cu femeile dispărute şi au făcut comparaţie tip video-proiectare, fiind luată în calcul şi ipoteza că ar putea fi vorba despre Elodia Ghinescu, însă rezultatele obţinute nu sunt relevante în ancheta privind dispariţia avocatei. Astfel, criminaliştii au stabilit efectuarea unor teste, inclusiv cel ADN, pentru identificarea persoanei căreia îi aparţine craniul, potivit unor surse oficiale.

Principalul suspect în cazul dispariţiei Elodiei Ghinescu este soţul avocatei, poliţistul judiciarist Cristian Cioacă, însă în lipsa cadavrului el nu a putut fi menţinut în arest.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emmanuel Macron avertizează asupra ingerințelor care „ne subminează democrațiile” în Europa: „România trăiește asta chiar acum”

HotNews acum 43 minute
Președintele francez Emmanuel Macron a denunțat vineri „ingerințele” în alegerile care vor avea loc în Europa, în special în România, ingerințe care „ne subminează democrațiile”, relatează AFP, conform Agerpres. „Vedem în contextul alegerilor noastr

UPDATE - Vâlcea: Un camion al unei coloane militare franceze s-a răsturnat de pe un pod peste calea ferată, la intrarea în Călimăneşti/ Doi militari francezi, răniţi/ Traficul feroviar, reluat/ Circulaţia rutieră s-a desfăşurat alternativ

News.ro acum o ora
Un camion care făcea parte dintr-o coloană militară franceză s-a răsturnat, vineri, de pe un pod peste calea ferată, la intrarea în halta Călimăneşti, judeţul Vâlcea. Ministerul Apărării precizează că doi militari francezi au fost răniţi, fiind tran

Federația Română de Fotbal, mesaj pentru români înaintea alegerilor prezidențiale: „E un meci prea important ca să stai pe margine”

Libertatea acum 27 minute
Federația Română de Fotbal (FRF) îndeamnă cetățenii să participe la al doilea tur al alegerilor prezidențiale din România, care îi opune pe Nicușor Dan și George Simion.

Ion Cristoiu: „Operațiunea Nicușor Dan președinte e în grafic”

Gandul acum o ora
Jurnalistul Ion Cristoiu lansează un șir de acuzații pe contul său de pe platforma X. Mai exact, acesta acuză că sondajele care îl arată pe Nicușor Dan în fața lui George Simion ar face parte dintr-o „operațiune”. „Operațiunea Nicușor Dan Președinte

Alegeri prezidențiale 2025 Peste 142.000 de alegători au votat în străinătate până la ora 18.30

Ziua Constanta acum 25 minute
În diaspora, până vineri, 16 mai 2025, la ora 18:30, 142.132 de alegători s-au prezentat la urne pentru a-și exercita dreptul la vot la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din acest an. Potrivit AEP, de la deschiderea urnelor și până vi

Trei mesaje RO-Alert emise de autorităţile din Prahova, după apariţia unor urşi în localităţi

News.ro acum 51 minute
Autorităţile din judeţul Prahova au emis, vineri, trei mesaje RO-Alert, după ce urşi au fost văzuţi în zone locuite de oameni. Două dintre avertizări au fost trimise locuitorilor şi turiştilor aflaţi în staţiunea Sinaia, al treilea fiind transmis pe

O betonieră s-a răsturnat de pe podul din Agigea. Șoferul a fost preluat de elicopterul SMURD

Adevarul acum 45 minute
O betonieră s-a răsturnat, vineri după-amiază, de pe podul din Agigea, la intrarea în Portul Constanţa Sud Agigea, iar conducătorul auto a fost preluat de elicopterul SMURD şi dus la Spitalul Judeţean Constanţa. Victima era conştientă.

Reuniunea de la Istanbul între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei s-a ”terminat”, anunţă Ankara / Ucraina acuză Rusia de cereri teritoriale ”inacceptabile” / O reluare a negocierilor, ”posibilă” vineri, dar neprevăzută pentru moment

G4Media acum 2 ore
Prima reuniune între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei din martie 2022 s-a încheiat vineri, la Istanbul, după aproximativ o oră şi 40 de minute de discuţii, anunţă o sursă de la Ministerul turc de Externe, relatează agenția de știri AFP, citată de News

Zeci de porumbei de concurs şi de reproducere, furaţi din Belgia, au fost găsiţi în Mehedinţi/ Patru persoane, suspectate că au comis furturile/ Prejudiciul depăşeşte 2,2 milioane de euro - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Zeci de porumbei de concurs şi de reproducere, care au fost furaţi din Belgia, la sfârşitul anului trecut şi începutul acestui an, au fost găsiţi în Mehedinţi. În acest caz, patru persoane sunt suspectate că au comis furturile, iar prejudiciul este

Reacţia MAI despre presupusele fraude electorale: Informaţiile vehiculate sunt false

Ziarul Financiar acum 2 ore
Informaţiile vehiculate privind presupuse „fraude în procesul electoral” sunt false şi, până în prezent, nu au fost înregistrate incidente de natură să perturbe procesul electoral, anunţă Ministerul Afacerilor Interne. „Ca urmare a apariţiei în spaţ

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/18°
sâm.

7°/14°
dum.

7°/21°
lun.

11°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

8°/13°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/20°
lun.

8°/20°
Constanta
acum

14°
vin.

13°/17°
sâm.

10°/13°
dum.

9°/20°
lun.

13°/21°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/11°
sâm.

7°/14°
dum.

6°/17°
lun.

7°/13°
Timisoara
acum

14°
vin.

4°/14°
sâm.

9°/17°
dum.

7°/19°
lun.

10°/16°