Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călăraşi: Certificatul energetic, obligatoriu de la începutul anului

Publicat in Adevarul, luni 10 ianuarie 2011 ·

Începând cu 1 ianuarie 2011, toate vânzările de locuinţe trebuie făcute cu certificat energetic. Deşi legea a intrat în vigoare recent, iar vânzarea imobilelor nu se poate realiza fără acesta, notarii şi auditorii energetici spun că nimeni nu ia în serios prevederile acesteia.

Aşadar, tranzacţiile se fac în continuare fără acest document care stabileşte consumul pentru căldură şi apă caldă dintr-o locuinţă. În tot oraşul, doar şase clădiri care aparţin Primăriei au astfel de acte. Legea a intrat în vigoare de la 1 ianuarie, dar nu este obligatorie, documentul fiind necesar doar dacă clientul îl solicită. Cumpărătorul decide Având în vedere faptul că legea nu prevede sancţiuni, decizia aparţine cumpărătorului. Rodica Jarul vrea să vândă apartamentul amplasat în apropierea Spitalului Judeţean de Urgenţă şi nu a făcut demersurile pentru a obţine acest document pentru că îl consideră scump şi inutil.

„Abia am făcut cartea funciară. Cel mai bun certificat este acum iarna. Dacă persoanele interesate vor veni să vadă apartamentul, vor constata faptul că este foarte călduros. Dacă totuşi cumpărătorul îl va cere, îl vom face. Nu avem cum să ne opunem“, ne-a declarat Rodica Jarul. Femeia spune însă că acest lucru ar putea ridica uşor preţul casei.„ Cineva trebuie să suporte şi cheltuielile care sunt destul de mari“, a spus aceasta.

Consum cât mai mic

„Certificatul de performanţă energetică determină consumul de energie în funcţie de tipul construcţiei. Geamurile trebuie să aibă trei straturi de izolare prin aer, zidăria să fie izolată pe interior şi exterior, iar consumul de energie să fie cât mai mic pentru a avea clasa energetică bună“, explică Petre Naidin, specialist în energetică. Certificatul de performanţă energetică este asemănător celor de la electrocasnice şi indică consumul de energie. Cu cât consumul este mai mare, cu atât clasa energetic

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
În perioada 25.11.2024, orele 22,00 şi 01.12.2024 orele 17,00, se închide circulaţia rutieră în Braşov, str. Fânarului (zona trecerii la nivel km cf 5+408) pentru execuţia „Lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a trecerilor la nivel cu calea ferată

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 9 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 8 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut Comisiei Europene să investigheze TikTok, în legătură cu „suspiciuni de manipulare a opiniei publice”

News.ro acum 9 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut, marţi, Comisiei Europene să iniţieze o investigaţie oficială a reţelei de socializare TikTok privind riscurile democratice legate de activitatea sa în România şi a conţinutului electoral difuzat î

Mircea Geoană o susține pe Elena Lasconi în turul II. Ce spune despre Călin Georgescu

HotNews acum 9 ore
Fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a anunţat marţi că pentru turul al doilea susţinerea lui merge către Elena Lasconi, „singurul candidat pro-european si pro-NATO rămas în această competiţie”. El a mai spus că ar fi simplistă re

Bolojan, despre înscrierea în PNL a lui Hellvig, fost director SRI: Orice om care are o expertiză trebuie să fie valorificat

Mediafax acum 5 ore
Ilie Bolojan a fost întrebat, marţi seara, într-o conferinţă de presă, despre înscrierea lui Eduard Hellvig în PNL. „Înscrierea domnului Eduard Hellvig este binevenită. Am discutat cu dânsul această chestiune şi cred că orice om care are o expertiză

CEO-ul TikTok convocat la Bruxelles. Parlamentul European cere explicaţii în urma cazului Călin Georgescu

Mediafax acum 5 ore
Eurodeputata şi lidera grupului politic Renew Europe, Valérie Hayer cere convocarea directorului TikTok la Bruxelles pentru a lămuri implicarea platformei în campania lui Călin Georgescu. Acest apel vine la doar două zile după victoria-şoc a lui Căl

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 4 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Libertatea acum 6 ore
Manifestații anti-Călin Georgescu au loc în mai multe orașe din România. Protestele continuă pentru a doua zi consecutiv, cu sute de tineri adunați în Piața Universității din București și în alte centre urbane, transmit HotNews și News.ro.

Vremea

București
acum

mie.

1°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/10°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/7°
joi

3°/9°
vin.

3°/7°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

4°/7°
vin.

3°/6°
sâm.

3°/6°
Timisoara
acum

mie.

1°/9°
joi

7°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°