De multe ori, în istoria de mii de ani a lumii, nenumărate popoare au reuşit să vadă bine înainte pentru că au ştiut să privească şi înapoi. Cercetându-şi rădăcinile. Poporul român s-a străduit şi el să găsească în trecut modele de înaintare în timp. Uneori a găsit, alteori nu. Deseori însă, în împrejurări istorice vitrege, modelele ne-au fost impuse de forţe străine. Cum s-a întâmplat în anii şi deceniile de după al doilea război mondial, până în decembrie '89.
Comunismul nu ni l-am dorit noi. Ne-a fost adus de tancurile sovietice. În cei 45 de ani de comunism am avut parte de multe necazuri, am trecut prin împrejurări dramatice, unele deformând profund mentalitatea întregii noastre societăţi. Însăşi istoria ţării a fost deformată. Dacă vitejia şi cultul sacrificiului din vremea lui ştefan cel Mare, a lui Mircea cel Bătrân sau a luptelor de la Mărăşeşti erau preamărite, într-o încercare disperată de a fi insuflate generaţiilor chemate să construiască societatea comunistă, în schimb se aşternea praful peste marile modele de construcţie paşnică. De parcă înaintaşii noştri, într-o întreagă istorie, n-ar fi făcut altceva decât să ducă războaie de apărare. Aşa se şi explică de ce o strălucită perioadă din istoria ţării noastre, de la Unirea din 1859 şi până în apropierea primului război mondial, când au fost turnate temeliile României moderne, este prea puţin cunoscută astăzi. şi deci prea puţin valorificată.
Acum, în 2011, când nevoia noastră de modele viguroase e vitală, evocarea şi descifrarea înfăptuirilor din România celei de-a doua jumătăţi a veacului al XIX-lea poate fi o bună şcoală pentru generaţiile de astăzi. Un model de primenire a ţării. Căci atunci, în secolul al XIX-lea, în a doua lui jumătate, ţara întreagă a fost primenită. De fapt, a fost restructurată din temelii. Elita românească a vremii făcuse din restructurare
