Fotbalistul englez şi soţia sa vor deveni părinţi pentru a patra oară, în această vară, când se va naşte încă un copil al cuplului, a declarat, duminică, un purtător de cuvânt.
David şi Victoria sunt foarte entuziasmaţi", a afirmat Jo Milloy, purtător de cuvânt al Victoriei Beckham, refuzând să ofere alte detalii. Diva îşi doreşte foarte mult o fetiţă, astfel acceptând să rămână însărcinată pentru a patra oară.
David şi Victoria Beckham, căsătoriţi de la 4 iulie 1999, au trei fii. Brooklyn Joseph s-a născut la 4 martie 1999, cu patru luni înainte de căsătoria părinţilor săi, şi a fost cel care a purtat verighetele la ceremonie. Romeo James s-a născut la 1 septembrie 2002, iar Cruz David la 20 februarie 2005.
Familia locuieşte la Los Angeles, din iulie 2007, când Beckham a semnat un contract cu clubul LA Galaxy. Mijlocaşul englez se va antrena însă la începutul acestui an, până la 10 februarie, cu echipa Tottenham Spurs