După transferul argentinianului Juan Emmanuel Culio la Galata, un alt „clujean" de la CFR, atacantul ivorian Lacina Traore, se pare că va ajunge la formaţia antrenată de Gheorghe Hagi.
Potrivit mass-media din Turcia gruparea Galatasaray a ajuns la un acord cu atacantul ivorian al echipei CFR Cluj, Lacina Traore, iar faptul că Gheorghe Hagi este antrenorul formaţiei din Istanbul a avut un rol important în alegerea fotbalistului. Potrivit cotidianului Fotomac, Traore era dorit de grupări ca Arsenal, Napoli, Blackburn, Hamburger SV şi Paris Saint Germain, dar Hagi a insistat pentru ca ivorianul să ajungă la echipa sa şi conducerea clubului Galatasaray a reuşit să obţină acordul jucătorului. Pe de altă parte, la rândul său, Iuliu Mureşan, preşedintele CFR Cluj, declarase în mai multe rânduri că de serviciile atacantului Lacina Traore sunt interesate cinci-şase grupări din Europa, iar cu două dintre acestea au loc negocieri, dar a precizat, că Traore nu va fi transferat pentru mai puţin de cinci milioane de euro.
Galata vrea un atacant
În timp ce în presă apar tot felul de speculaţii, Hagi a declarat la finele săptămânii trecute, după meciul amical cu Hannover 96, câştigat de formaţia sa cu 3-0, că Galata trebuie să se întărească şi are nevoie neapărat să fie adus un atacant.„Conducerea clubului ştie de ce este nevoie. Eu aştept. Trebuie să mai completăm puţin echipa ca să o întărim. Trebuie aduşi câţiva jucători, pentru a fi mai puternici. Urmează meciuri multe şi cred că trebuie să avem alternative. Conducătorii clubului ştiu asta. Veţi vedea că vor veni jucători. Ne trebuie neapărat un atacant", a spus Hagi, potrivit ajansspor.com. Pe de altă parte, tehnicianul român s-a declarat mulţumit de cum decurge pregătirea formaţiei sale, mai ales că argentinianul Juan Culio, transferat la insistenţele sale în această săptămână de la CFR Cluj, a pasat decisi